Parcul dendrologic de la Simeria este acoperit de o mantie albă de zăpadă. Arboretumul Simeria este cel mai mare parc dendrologic din țară și este este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip dendrologic și peisagistic).
”Parcul dendrologic sau Arboretumul este de fapt o grădină botanică considerată de specialiștii consacrați un monument național în arta parcurilor și totodată cea mai veche și mai valoroasă colecție de plante lemnoase exotice și autohtone din România. Există și clasamente: parcul din Simeria este, din punct de vedere al valorii sale, pe locul al III- lea în Europa și pe locul 11 în lume. În interiorul parcului, pe mai mult de 70 de hectare, cresc peste 550 de specii de plante, din care multe sunt rarități, ca de exemplu: 13 specii de magnolii, eucaliptul, arborele-mamut (Sequoia gigantea), ienupărul de Virginia, chiparosul, Ginkgo biloba”, arată Enjoy Hunedoara.
Rezervația natural a fost înființată în anul 1995. Se întinde pe o suprafață de 70 de hectare. Actuala rezervație a fost la origine un parc care împrejmuia în 1700 Castelului Gyulay (mai târziu numit Castelul Ocskay, apoi Castelul Bela Fay din Simeria).
Rezervația naturală (numită colocvial și Parcul dendrologic Simeria) cuprinde cea mai veche și valoroasă colecție de plante exotice și autohtone din România, cu peste 2000 de taxoni, într-un ansamblu peisagistic deosebit. Rezervația se întinde pe o suprafață de 70 ha, clasându-se astfel pe locul 10 în Europa și pe locul 101 în lume conform Encyclopædia Britannica.
Foto: Enjoy Hunedoara