De sâmbătă, cei care parchează pe locul rezervat persoanelor cu dizabilităţi, riscă amenzi usturătoare. Cuantumul acestora este mai mare şi şoferii grăbiţi, ori ignoranţi, pot scoate din buzunar până la 10.000 de lei, dar riscă şi să rămână fără maşină. Au fost instituite noi amenzi pentru cei ce parchează pe locurile persoanelor cu dizabilităţi. Acestea au intrat în vigoare de sâmbătă 25 iulie 2020.
Legea nr. 145/2020, stabileşte că şoferii care parchează pe locurile pentru persoanele cu dizabilităţi riscă amenzi cuprinse între 2.000 de lei şi 10.000 de lei, precum şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv. Până acum, Legea nr. 448/2006 prevedea că o astfel de faptă se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei şi cu ridicarea mijlocului de transport parcat  necorespunzător.
Mai mult, de acum, constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor celor care ocupă un loc de parcare destinat persoanelor cu handicap se face de către agenţii de circulaţie sau de către personalul de control cu atribuţii în acest sens.
Diana Mitrache