De azi dimineață, de la ora 8.00, 8 angajați ai Serviciului de Probaţiune Hunedoara au intrat în greva foamei, „ca formă extremă de protest împotriva nedreptăților care fac invizibile munca, abnegația și drepturile personalului de probațiune, manifestându-ne, astfel, solidaritatea cu colegii din țară, care au intrat în greva foamei, din data de 10.12.2023”.

Într-un comunicat remis presei aceștia spun că au ales această
cale de protest, „deoarece, în fluturașii de salarizare aferenți lunii noiembrie 2023, ar fi trebuit să se regăsească, materializate, toate promisiunile, angajamentele și reparațiile omisiunilor anterioare ale angajatorului Direcţia Națională de Probaţiune, ceea ce nu s-a întâmplat”.
Acești angajați spun că din anul 2014, de la intrarea în vigoare a noului Cod penal și a legislației aferente), sunt nevoiți să muncească cu scheme subdimensionate de personal, în condiții improprii, cu sute de mii de persoane care au săvârșit infracțiuni și pe care le redăm societății pregătite de reintegrare.