S unt 3,6 milioane de lei care au contribuit la confortul locuitorilor din cel mai vestic oraș al Văii, Jiului, la Uricani. Vorbim despre cei care locuiesc în blocuri ce au fost recent reabilitate și pe care cei de la ADR Vest le dau ca model de investit în viitorul și confortul oamenilor.

Peste 100 de familii din Uricani locuiesc, din acest an, în blocuri reabilitate energetic prin Programul Operațional Regional. Este un bilanț bun al investițiilor care s-au derulat aici.
Șase blocuri de pe străzile: 1 mai, Revoluției și Sterminos, din localitatea hunedoreană, au fost îmbunătățite din punct de vedere al eficienței energetice. Au fost anvelopate, au geamuri și acoperișuri noi.
Peste 3,6 milioane de lei au fost investiți în proiectul de care beneficiază 114 familii. 1,7 milioane de lei din această sumă sunt fonduri europene nerambursabile.
Proiectul a fost implementat prin Axa de finanțare 3: Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon.
Diana Mitrache