Echipele de control din teren au verificat sute de suspiciuni de furt din reteaua de gaze naturale, care au fost sesizate în judetul Hunedoara, de la începutul anului, iar, în urma controalelor, au fost identificate 19 situatii de consum fraudulos.

Compania Delgaz Grid (fosta E.ON Distributie România) a depistat în primele patru luni ale acestui an aproximativ 900 suspiciuni de consumuri frauduloase, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 2,5 milioane de lei. „Din totalul cazurilor, 442 reprezintã consum fraudulos de gaze naturale (în cele 20 de judete din Transilvania, Moldova si Banat), iar restul sunt furturi de energie electricã. Combaterea interventiilor neautorizate la aparatele de mãsurã, atât la  instalatiile de gaze naturale, cât si la cele de energie  electricã, precum si a improvizatiilor efectuate în scopul consumului  neautorizat de energie reprezintã o preocupare constantã a Delgaz Grid. Aceste interventii aduc prejudicii importante si, totodatã, pot genera incidente deosebit de grave, cu însemnate pagube materiale si/sau victime umane”, se aratã într-un comunicat remis presei de departamentul de comunicare al companiei. Echipele specializate fac permanent  verificãri în teren, rolul acestora fiind de a depista sustragerile de gaze naturale si/sau energie electricã din retelele de distributie. Verificãrile în  teren au la bazã programe informatice si instrumente moderne pentru a identifica eventualele consumuri frauduloase la consumatori, prin ocolirea  mijloacelor de mãsurã sau prin interventii asupra acestora. „Prin modificarea unor componente din instalatiile de gaze naturale si/sau energie electricã, ori prin realizarea de improvizatii, atât persoanele care fac astfel de interventii, cât si cei din jur, sunt expusi pericolelor de incendii, explozii, electrocutãri. Totodatã,  consumatorii sunt afectati direct prin întreruperea alimentãrii cu gaze naturale si/sau energie electricã”, mai spun cei de la Delgaz Grid.

Compania recomandã consumatorilor sã nu accepte “ofertele” venitedin partea anumitor persoane si sã nu permitã accesul acestora la instalatiile de gaze naturale si/sau energie  electricã, în vederea efectuãrii unor modificãri de orice naturã, menite a împiedica înregistrarea cantitãtilor reale de gaze naturale si/sau energie electricã consumate.  Nu în ultimul rând, Delgaz Grid face apel la spiritul civic al cetãtenilor pentru a sesiza organele de cercetare penalã si/sau compania noastrã, dacã aucunostintã de existenta unor interventii neautorizate la instalatiile de gaz si/sau electricitate, interventii ce pot duce la importante pagube materiale si/sau pierderi de vieti omenesti.