Avem o strategie pentru Valea Jiului. Ce facem cu ea?
S trategia e gata. Ce va fi cu Valea Jiului? Asta este întrebarea tuturor celor care de peste 3 decenii au tot văzut specialiști venind aici să facă strategii. Așa…
S trategia e gata. Ce va fi cu Valea Jiului? Asta este întrebarea tuturor celor care de peste 3 decenii au tot văzut specialiști venind aici să facă strategii. Așa…
Prima zi a acestei săptămâni a fost ultima la care deponeul de la Bârcea Mare mai putea primi autorizația de funcționare. Și a primit-o chiar pe ultima sută de metri,…
Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani, a plecat în Anglia, unde va înota în Canalul Bristol. Acesta va înota pe ruta Glenthorne to Porthcawl, în lungime de 28 de kilometri. ”Va…
R ecenzorii bat în continuare la ușile celor care nu s-au recenzat. Hunedoara are un procent de 80%, iar acțiunea va continua până în 24 iulie. Așa că, dacă nu…
Examenul de definitivat în sistemul de învățământ are loc miercuri, 20 iulie, cu proba scrisă. Intrarea candidaților se face până la ora 8, iar plicurile cu subiectele vor fi desfăcute…
Absolvenții de clasa a XII-a se pot înscrie la Bacalaureat 2022, sesiunea august-septembrie, în perioada 18-25 iulie, potrivit calendarului oficial. Examenul va începe cu proba scrisă la Limba și literatura…
6395 de șomeri figurează în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara. 439 dintre aceștia nu au studii, 685 au doar învățământul primar. Ultimele date centralizate arată că…
Un bărbat este dat dispărut în Mureș, iar o femeie bătrână este căutată pe munte, cu drone, de salvatorii montani, poliție și jandarmi. Căutările au avut loc pe tot parcursul…
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane lansează campania națională Închisoarea nu este doar între gratii! Libertatea unei victime a traficului de persoane depinde de alegerile tale! în cadrul proiectului Constinuarea…
M agazinele Enel din judeţele Timiş, Caraş – Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise miercuri, 20 iulie, zi desemnată la nivelul industriei ca Ziua Energeticianului. În celelalte zile, magazinele…
• Conducătorii de trotinete: neasigurarea la schimbarea direcţiei şi neacordarea de prioritate; • Motocicliştii: neasigurarea şi deplasarea cu viteza excesivă; • Bicicliştii: neatenția la drum şi consumul de alcool; •…
Î n week-end-ul trecut, a avut loc primul joc de pregătire al Jiului, după prima săptămână de antrenamente cu noul antrenor George Zima. A fost un meci-școală, pe terenul nr.2…
U ltimul moment marcant la Petroșani, legat de istoria Jiului, s-a întâmplat în anul 2019 când echipa a împlinit 100 de ani de existență. De atunci au trecut trei ani…
Vlogger-ul Dorian Popa a fost la un pas să cadă într-o râpă, pe drumul ce vine dinspre Voineasa. A intrat un mistreț în mașina cu care venea la concertul pe…