Ilie Pãducel aduce zâzania în PNL, pe usa din dos
Ilie Pãducel, primarul din Petrila, este de luni searã membru al PNL, lucru deloc agreat de colegii de partid. De altfel, primarul a si fost ales cu 9 voturi pentru…
Ilie Pãducel, primarul din Petrila, este de luni searã membru al PNL, lucru deloc agreat de colegii de partid. De altfel, primarul a si fost ales cu 9 voturi pentru…
Cea mai spectaculoasã mutare din media Vãii Jiului si a întreg judetului Hunedoara a fost cel al frumosei noastre colege Ana Adriana Trancã, recunoscutã pentru calitãtile fizice, inteligentã si spiritul…
Mult asteptata sãrbãtoare crestineascã a “Nasterii pruncului Isus” sau “Crãciunul” este consideratã una dintre cele mai importante sãrbãtori, o sãrbãtoare a familiei, perioada din an când toti cei dragi nouã…
Pregãtirile pentru primirea turistilor în statiunea de schi de lângã Petrosani s-au încheiat, iar în sãptãmâna Crãciunului se estimeazã cã mai toate cabanele vor fi pline. Stratul de zãpadã nu…
Au fost primii care au avut un curaj nebun sã îl scoatã din primãrie pe cel care a fost Resiga – ultimul primar comunist la Petrosani, si au ajuns revolutionarii…
Mos Crãciun vine cu bicileta. Asa cum ne-au obisnuit de câtiva ani încoace, cei de la Asociatia San Monta, vor pedala în costumul lui Mos Crãciun pentru a lãsa în…
Lumânãri tematice, realizate la Petrila. O familie din Petrila a început în urmã cu câtiva ani o afacere, iar acum a decis sã intre si în atmosfera sãrbãtorilor de iarnã.…
O zi frumoasã de varã cu noroc pentru CFR Marfã. Într-o singurã zi din luna august, Complexul Energetic Hunedoara a încheiat nu mai putin de OPT contracte cu SNTFM Marfã…
Pachete pentru sectia de neonatologie a Spitalului de Urgentã Petrosani. Echipa Asociatiei San Montan a dãruit sperantã copiilor care îsi încep cãlãtoria prin lume. Acestia au donat mai multe obiecte…
Dupã muncã, si rãsplatã! La 3 luni de când programul OlimpiadeleK a luat startul, a venit timpul sã aflãm clasamentul intermediar si sã rãsplãtim cele mai active institutii de învãtãmânt…
3000 de lei pentru premierea echipei de fotbal – tenis a Clubului Sportiv Comexim – R Lupeni. Municipalitatea de la Lupeni va rãsplãti sportivii care au obtinut rezultate deosebite la…
Jiul Petrosani, anul 96 al existentei. Una din cele mai vechi din România. 42 de ani de Divizia „A” (Liga I). Finalistã (1972) si câstigãtoare a Cupei României. Finalistã a…
Adolescentul care a talharit o pensionara din municipiul Vulcan, arestat preventive in present, a fost trimis in judecata. Magistratii Judecatoriei Petrosani au dispus, ieri, inceperea judecatii cauzei, iar primul termen…