Între familia bătrânului în vârstă de 80 de ani și vecini exista un conflict mai vechi legat de hotarul dintre cele două proprietăți. De mai multe ori s-au ciondănit, dar ultima întâlnire dintre ei s-a lăsat cu bătaie.

”Atât partea civilă şi inculpatul cât şi martorii audiaţi în cauză au confirmat că imobilele în care locuiesc sunt învecinate şi de aproximativ 8 ani, familia părţii civile se judecă cu numita (…) împreună cu care inculpatul locuieşte, privind hotarul celor două proprietăți și drumul de servitute, dosarul aflându-se pe rolul Judecătoriei Hațeg. Din acel moment, a început conflictul dintre cele două familii. (…)La data de 17 august 2021, în jurul orelor 12:00, în urma unui conflict verbal în care au fost implicaţi iniţial martorii (…) conflict legat de plasa de sârmă din gardul care desparte cele două proprietăţi, (…) inculpatul a lovit-o pe partea civilă cu o sapă în cap peste gard”, se arată în dosar. Bătrânul n-a recunoscut că și-a pălit vecina cu sapa, dar probele de la dosar au arătat că este vinovat. Femeia a avut nevoie de 9 zile de îngrijiri medicale, iar agresorul a fost învinuit de lovire și alte violențe. ”În aprecierea gradului de pericol creat pentru valoarea ocrotită, instanţa va avea în vedere modul în care a fost săvârşită fapta, respectiv lovirea cu o sapă într-o zonă vitală- cap chiar dacă intensitatea loviturii nu a pus în pericol viaţa victimei. Instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse cu amenda este aptă să conducă la atingerea scopului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei”, se arată în soluția Judecătoriei Hațeg. Octogenarul a fost condamnat la o amendă penală în cuantum de 4000 lei, respectiv 200 zile-amendă.