Sezonul viperelor s-a deschis. În zonele de picnic din municipiul Vulcan au fost raportate mai multe vipere. Chiar autorităţile locale din municipiul Vulcan vin cu o informare în acest sens. Odată relaxate restricţiile se aşteaptă ca numărul cetăţenilor în zonele de relaxare să crească, astfel există şi riscul de a fi muşcaţi de vipere.
”Întrucât dorinţa cetăţenilor de a merge la relaxare în natură va fi mare în această perioadă, vă informăm că există posibilitatea de a întâlni vipere în mai multe zone de picnic din municipiu. Semnalarea apariţiei acestora obligă la ATENŢIE MAXIMĂ”, arată informarea Primăriei Vulcan.
Pentru a evita situaţiile neplăcute, cetăţenii sunt îndemnaţi să respecte anuminte reguli. În primul rând să se informeze în privinţa traseului pe care doresc să-l parcurgă şi să ţină cont de faptul că viperele au capacitatea de a se camufla.
La Spitalul Municipal Vulcan există ser antiviperin. În cazul unei muşcături, serul antiviperin poate fi administrat după cca 6-8 ore. Serul antiviperin se administrează numai sub supraveghere medicală.
Viperele sunt protejate prin Legea 13/1993 privind aderarea României la Convenţia pentru conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, uciderea sau capturarea acestora sunt pedepsite prin lege.
Cosmin BACIU