Z iua Mondială a Donatorilor de Sânge – 14 iunie – este sărbătorită anual şi marchează aprecierea şi recunoştinţa faţă de donatorii voluntari de sânge. Anual, milioane de vieţi omeneşti, aflate în pragul morţii din cauza accidentelor de circulaţie, a unor boli, naşterilor cu probleme grave şi altor situaţii care necesită inervenţia terapeutică sunt salvate prin transfuzie.
De asemenea, Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge evidențiază importanța donării regulate de sânge sau plasmă pentru a crea o aprovizionare sigură și continuă de sânge și produse din sânge, care pot fi întotdeauna disponibile, în întreaga lume, astfel încât toți pacienții care au nevoie să poată primi tratament în timp util.
Sloganul campaniei este: ”Donează sânge, plasmă! Împărtășește viața, împărtășește des!”
Obiectivele O.M.S. sunt:
• sporirea gradului de conștientizare a faptului că donarea de sânge este o acțiune altruistă, care aduce beneficii întregii societăți și că o aprovizionare adecvată poate fi asigurată numai prin donații regulate de către donatori de sânge voluntari;
• sublinierea necesității unei donări de sânge dedicate pe tot parcursul anului, pentru a menține aprovizionarea adecvată și pentru a obține autosuficiența națională a sângelui;
• sărbătorirea și aprecierea donatorilor de sânge, încurajând mai mulți oameni să devină noi donatori;
• încurajarea persoanelor sănătoase să doneze sânge în mod regulat, cât de des este posibil, pentru a contribui la asigurarea unei aprovizionări sigure și continue cu sânge;
• evidențierea beneficiilor donării regulate și voluntare de sânge și plasmă, neremunerate, în realizarea accesului universal la produse din sânge sigure pentru toate categoriile de populație;
• promovarea necesității colaborării, la nivel național, regional și global în rândul guvernelor și al partenerilor de dezvoltare, pentru a investi, întări și susține programele naționale de sânge
Pentru a putea deveni donator de sânge, trebuie să îndeplineşti următoarele condiţii:
• Să fi cetăţean român cu domiciliul în România sau cetăţean al Uniunii Europene cu reşedinţa în România.
• Să ai vârsta cuprinsă în intervalul 18-62 ani.
• Să ai greutatea cuprinsă în intervalul 50 – 100kg femeile şi 60 – 110 kg bărbaţii.
• Tensiune arterială sistolică să fie între 10 şi 18 mmHg.
• Să nu fi suferit în ultimele luni intervenţii chirurgicale.
• Femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală.
• Să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 24 de ore înaintea donării.
• Să nu ai/să nu fi avut următoarele afecţiuni: cardiovasculare, ale sistemului nervos central, tendinţa patologică la sângerare, afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului genito- urinar, afecţiuni hematologice, renale, afecţiuni metabolice şi endocrine, afecţiuni ale sistemului respirator, alergii, afecţiuni reumatologice şi imunologice, afecţiuni dermatologice, intervenţii chirurigicale, boli profesionale, boli infecţioase şi parazitare, afecţiuni maligne, encefalopatie spongiformă transmisibilă, conform legestart.ro, persoanele care prezintă afecțiuni cronice de diferite tipuri.
Nu sunt eligibile pentru a dona sânge, persoanele din detenții până la un an după eliberare. Excluderea temporară în cazul donării de sânge vizează persoanele neșcolarizate, care nu își pot da consimțământul cu privire la donare, cât și persoanele care au suferit de boli infecțioase.
Fiecare donație este un cadou prețios care salvează vieți, iar donarea repetată este cheia aprovizionării continue și
sigure cu sânge.