În ultimii 10 ani, temperaturile au crescut constant, așa că Ziua Mondială a Meteorologiei, celebrată în 23 martie, pune accent pe alertele meteo.
Și, dacă tot e vorba de alerte, una dintre primele alerte a fost dată vineri, după ce temperaturile au scăzut. „De fiecare dată când temperatura scade sub 4 grade, după 20 martie, se dau avertizări de îngheț timpuriu,
pentru că vegetația este în plină dezvoltare și atunci trebuie să dăm aceste avertizări. Tema din acest an a Organizației Mondiale a Meteo-rologiei este „Avertizări Timpurii
pentru Toți”. Deci este foarte important ca noi să dăm avertizări ca oamenii să știe la ce să se aștepte și să putem preveni
dezastre”, a spus Daniela Suciu, meteorolog la Stația meteo din Parâng.
An de an, în Valea Jiului au fost recorduri de temperatură bătute constant, iar ultima dată acum câteva săptămâni. „În 6 martie, am avut 22 de grade la Petroșani, o temperatură, mai degrabă de începăut de vară, decât de primăvară, dar având în vedere că am asistat la cei mai fierbinți 10 ani din
istoria măsurătorilor, putem să ne așteptăm și la asta”, mai spune Daniela Suciu.
Anul trecut, temperatura medie a fost cu 1,5 grade mai mare decât în era preindus-trială. În Valea Jiului sunt 3 stații meteo, una în Petroșani, una în Parâng și una autonomă, la Straja.
Datele științifice, informațiile și serviciile furnizate de meteorologi stau la baza deciziilor care variază de la activitățile zilnice de agrement, la plantarea sezonieră a culturilor până la investițiile pe termen lung în infrastructură. În ultimii 75 de ani, s-au economisit miliarde de dolari în valoare adăugată economiei globale, prin diminuarea pierderilor economice cauzate de vreme, climă și apă și au fost salvate sute de mii de vieți.
Diana Mitrache