Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Editura Emia din Deva, a organizat o întâlnire emoționantă, mult așteptată, de celebrare a Zilei Limbii Române. Este o sărbătoare dragă inimilor noastre, dragă tuturor celor care simt românește cu toată ființa lor.Din anul 2013, ziua de 31 august a devenit prin lege Ziua Limbii Române, ca semn de prețuire față de instituirea limbii române ca limbă oficială în Republica Moldova în această zi în anul 1990. Inspirați „în cuget și-n simțiri” de românii basarabeni, serbăm și noi limba noastră în ultima zi a lunii august. Oficial, ziua de 31 august a fost declarată Ziua Limbii Române prin Legea nr. 53/2013.

De ce a fost nevoie ca limba noastră să aibă o zi a ei specială? Ca să existe un prilej în plus de a ne exprima dragostea, respectul și grija față de comoara ascunsă în fiecare slovă a limbii noastre strămoșești. Iar expunerea de motive a legii mai sus amintite subliniază importanța limbii noastre spunând, că ea trebuie apărată „de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

Sigur, dragostea și grija față de limba noastră nu trebuie manifestate doar într-o singură zi. Avem datoria față de înaintașii noștri ca zi de zi să îngrijim ca pe „unșirag de piatră rară”, cum atât de frumos spunea poetul Alexei Mateevici, limba curată și armonioasă pe care aceștia, cei care „cu sudori sfinți-au țara”, ne-au lăsat-o nu de puține ori cu sacrificii și suferințe.

În vremurile de azi, vremuri deloc ușoare, limba română este supusă unui asalt nemilos izvorât din ignoranță și din lipsă de respect, un asalt care inundă vocabularul cu termeni preluați fără măsură din engleză și folosiți până la saturație. Dar limba română va putea să depășească acest impas și își va păstra mereu nealteratefrumusețea, bogăția și armonia.

Să nu uităm niciodată că limba română înseamnă graiul părinților noștri, al dascălilor care ne-au educat, alduhovnicilor care ne-au luminat sărbătorile, al prietenilor dragi, al cărților de căpătâi pe care le-am citit și înșiruirea poate continua. Nu ne-ar fi de ajuns cuvintele prin care ar trebui să ne exprimăm dragostea față de limba noastră.

Moderatorii acestei minunate întâlniri au fost poeta Paulina Popa și scriitorul Aurelian Sârbu.

La întâlnire au luat cuvântul cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți scriitori și autori hunedoreni: Camelia Ardelean,Marioara Ardelean, Doina Bălțat, Andrei Caucar, Ana Almășana Ciontea, Nicolae Crepcia, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Daria Dalin, Valentin David, Giorgiana DavidGavrilă, Dumitru Dumitrescu, Silvia Faur, Isabela Hașa,Nora Hruban, Radu Igna, Virgil Iovița, Daniel Marian,Florentina Mitrică, Cornelia Neaga, Dorel Neamțu,Salvina Pașca, Gabriel Petric, Maria Popa, Paulina Popa, Aurelian Sârbu, Miron Simedrea, Petronela-Vali Slavu,Constantin Stancu și Victoria Stoian.

Fiecare dintre ei a avut cuvinte calde, de dragoste și apreciere față de limba română, fiecare a dat glas acestor sentimente prin lecturi din propria operă literară și fiecare a dovedit prin cuvintele rostite că are drept deviză vorbele lui Nichita Stănescu: „Limba română este patria mea.”

Le suntem recunoscători scriitorilor noștri prezenți la manifestare pentru tot ceea ce fac întru respectarea limbii noastre, pentru limba română curată și frumoasă pe care o aflăm în paginile lor. Întâlnirea noastră, așezată sub semnul dragostei față de limba română, a constituit un adevărat legământ pe care noi toți, împreună, îl facem în fața limbii române de a o iubi, de a o prețui și de a o apăra de atâtea atacuri pe care le îndură.

Sunt atât de actuale cuvintele marelui nostru scriitor Ion Luca Caragiale:  Trăiască frumoasa şi cumintea limba românească!…Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă carte de boierie a unui neam călit de focul atâtor încercări pierzanie.

Manager,

Ioan Sebastian Bara