Zimbrul este noua selecţie oficială a festivalului Wildscreen Festival. Este un festival dedicat naturii.
”Zimbrul” este produs de French filmmaker Emmanuel Rondeau şi spune o poveste frumoasă şi convingătoare despre revenirea unei specii legendare. Totodată, prezintă reintroducerea continuă a bizonului european în Carpaţii Meridionali ai României prin Rewilding Europe şi WWF-România, văzută prin ochii oamenilor din satul local Armeniş. În judeţul Hunedoara, rezervaţia din pădurea Slivuţ este printre puţinele locuri din Europa unde trăieşte zimbrul (bison bonasus). A fost înfiinţată în toamna anului 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Acesta a fost primul loc de pe teritoriul României unde zimbrul european şi-a făcut apariţia. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R. În timp, o parte dintre zimbri născuţi la Haţeg (in total 47 de pui) au luat drumul altor locuri din România, unde s-au format mai apoi rezervaţii de zimbri, respectiv Vânători Neamţ şi Neagra Buşcani. Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperite cu păduri de carpeni, stejari şi brazi. În prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea. Zimbrul este cel mai mare animal european de pe uscat. Masculul poate ajunge şi la 920 de kilograme, cu un minim de greutate înregistrat de 440 kg. Femelele sunt mai mici, între 320 şi 640 kg. Părul gri-maroniu, mai mare în partea din faţă a corpului. Ca şi la alte ierbivore, hrănirea ocupă între 50 şi 80% din zi.
Cosmin BACIU