Finalul de săptămână a fost unul extrem de bogat din punct de vedere cultural, la nivelul județului Hunedoara. Instituțiile de cultură aflate în subordinea Consiliului Județean au avut o serie de manifestări menite să le descrețească frunțile hunedorenilor.
Astfel, vineri, la Deva, la sala de spectacole a Teatrului de Artă, Centrul Județean de Cultură și Artă al Județului Hunedoara a organizat Gala Laureaților din cadrul Festivalului-Concurs Național de Interpretare Vocală a Cântecului Popular Românesc „Drăgan Muntean”, ediția a XI-a. Sâmbătă, la Petroșani, pe scena Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani a avut loc spectacolul „Ciuleandra”, după Liviu Rebreanu, regia Dumitru Acriș, dramatizare de Angelina Roșca-Ichim, coregrafia Ștefan Lupu. Spectacolul a fost SOLD OUT. Apoi, tot sâmbătă, la Deva, la Teatrul de Artă, Cluj Tango Orchestra le-a oferit devenilor un
Piazzola Tango Night (Spectacol de tango Argentinian). Ziua de duminică a fost destinată comemorării lui Drăgan Muntean, la împlinirea a 22 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Evenimentul, organizat de Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică Hunedoara a fost găzduit la biserica „Sfântul Nicolae” și Casa Memorială „Drăgan Muntean” din satul său natal. La Petroșani, la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani, copiii s-au putut bucura la spectacolul pentru copii „Aventurile iepurașului năzdrăvan”, de Dan Mirea, oferit de Teatrul DA din Reșița.
Astăzi, la sala de spectacole a Teatrului de Artă Deva, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva are programat începând cu orele 13.30 evenimentul cultural „Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei, 125 de ani de la nașterea scriitorului”, iar marți, la Brad de la ora 10.00 este programat deschiderea Atelierului de împistrire a ouălor, coordonat de Monica Dușan. Atelierul se desfășoară până vineri, 26 aprilie, zilnic, între orele 10.00 – 15.00. În paralel, vor avea loc ateliere de
croșetat-tricotat, ațe împletite în tehnica macrame și de realizare a pandantivelor din lut polimeric și fimo.
Organizator este Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad, din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva.
Diana Mitrache