Durere, lacrimi si neputintã în Petrila, unde sute de persoane l-au condus, marti, pe ultimul drum pe tânãrul care si-a pierdut viata în tragicul accident produs sâmbãtã pe DN 66, în zona Merisor.

Familia îngenuncheatã de durere, prieteni, cunostinte sau pur si simplu persoane care au aflat despre aceastã tragedie au venit, ieri, sã-si ia un ultim rãmas bun de la Mihai Sultana, pe care destinul l-a luat prea repede dintre noi, în urma unui cumplit accident produs pe DN 66.

Tânãrul, specialist IT, se afla pe motor, o mare pasiune de-a sa, când – dupã cum spun martorii – în fatã i-a apãrut un Logan condus de primarul comunei Bãnita, Ionel Martin Burlec. Potrivit unor informatii de încredere – neconfirmate, însã, la nivel oficial – primarul a iesit de pe un drum secundar si a tâsnit efectiv, chiar si peste linia continuã care desparte cele douã benzi de mers. De asemenea, spun aceleasi surse, Mihai Sultana a încercat sã-l evite din rãsputeri,  însã, din cauza vitezei cu care circula, nu a mai putut, iar impactul a fost devastator. La fata locului a sosit si o ambulantã, extrem de târziu însã, iar de la primul apel dat la 112 si pânã la sosirea echipajului s-a scurs aproape o jumãtate de orã. Victima a fost aruncatã de pe motor si a suferit numeroase leziuni care i-au adus, din pãcate, sfârsitul, la numai 29 de ani. A lãsat în urmã o sotie, o fiicã de numai cinci ani si o multime de prieteni care îl plâng acum si cer sã se facã dreptate.

O mare de jale

La slujba de înmormântare au luat parte sute de persoane, care s-au rugat pentru Mihai Sultana, iar din cortegiul funerar au fãcut parte si zeci de pasionati ai motoarelor, prieteni dea-i tânãrului petrilean.  Au adus un ultim omagiu pentru cel care si-a pierdut viata în cumplitul accident, iar motoarele turate  „au plâns” pentru dragul lor prieten, la fel ca si cei care l-au cunoscut si l-au apreciat. Traficul auto a fost deviat de politistii petrileni, datoritã multimii de oameni adunate la capela de unde Mihai Sultana a plecat pe ultimul drum, iar sute de coroane i-au acoperit mormântul.

De ce a mutat primarul masina din loc?!

Pentru tânãrul de 29 de ani, cea mai mare pasiune a lui a însemnat si sfârsitul, însã ancheta merge mai departe. Oficialii IPJ Hunedoara au confirmat cã se continuã cercetãrile în acest caz si cã se vor face si contraexpertize în dosarul instrumentat sub coordonarea procurorilor. Iar filmarea despre care mai multe surse spun cã existã ar putea face luminã în acest caz si ar putea rãspunde la întrebarea pe care acum  multi si-o pun: de ce primarul Bãnitei a mutat masina din loc dupã accidentul mortal în care a fost implicat?!

Carmen Cosman