Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane Deva propune vizitatorilor, incepand cu data de 1 iunie, o alta piesa in cadrul actiunii intitulate „Exponatul lunii”, piesa ce poate fi admirata in spatiul situat la intrarea in Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii iunie 2017 face parte din colectia de Etnografie si Arta Populara a sectiei din Orastie a Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane, fiind reprezentat de o piesa inregistrata sub numele de „jucarie de copil cu nuca” (un asa-numit „zdranganel”), provenita din localitatea Santuhalm, judetul Hunedoara. Exponatul este realizat din materiale organice si consta dintr-un betisor de lemn avand la un capat un fragment de cocean de porumb, urmat de o nuca. Aceasta este perforata longitudinal si prin ea trece o bucata de sfoara cu o terminatie de lemn prevazuta cu agatatoare. Presupunem ca utilitatea acestei piese era distragerea, prin zgomot si miscare, a atentiei unui copil cu o varsta de peste cinci luni. Provenienta acesteia indica mediul rural si, in pofida simplitatii, realizarea presupune o anumita indemanare. Acest tip de jucarie se regaseste pana in ziua de azi in aceasta forma simpla si cu acelasi scop realizata din materiale din materiale contemporane mai atractive.
Sectia de Marketing si Relatii Publice