Mai multe portiuni de drum din Petrosani si din Vestul Vãii Jiului au fost acoperite de zãpadã. Drumarii au iesit în stradã, dar au fãcut cu greu fatã ninsorii.

Potrivit CNADR, În judetul Hunedoara, pe DN66A, între km 35 – 47, Câmpu lui Neag, si pe DN 7A, între km 91 – 105+120, în zona Petrosani duminicã dimineatã erau portiuni de drum cu zãpadã.

ANM a emis o a doua avertizare cod galben, care  este valabilã duminicã, între orele 8.00 si 20.00, fiind anuntate precipitatii în toate regiunile si este posibil ca avertizarea sã fie prelungitã. Va mai ninge în Banat, Crisana, Maramures, jumãtatea de nord a Moldovei

si în zona montanã, vor fi precipitatii mixte în Transilvania si Oltenia, iar în Muntenia si Dobrogea va ploua. Cantitãtile de precipitatii vor depãsi 25-30 de litri pe metru pãtrat în Carpatii Orientali si Meridionali si în Moldova.

Tot duminicã, în special în prima parte a zilei, vântul va avea intensificãri, iar în Crisana, Banat si la munte va viscoli ninsoarea. În Dobrogea, dar si în sudul Olteniei si al Munteniei, inclusiv în municipiul Bucuresti, precipitatiile vor fi sub formã de ploaie.

În Valea Jiului stratul de zãpadã trece de 30 de cm, iar drumurile sunt acoperite pe portiuni întregi, din cauza ninsorii abundente.

Diana Mitrache