De cel puțin o săptămână, șoferii au luat cu asalt service-urile auto, unde mecanicii lucrează la foc continuu, ca să schimbe cauciucurile. Și, de când a nins, sunt și mai mulți.

Specialiștii spun că e musai să își schimbe cauciucurile, mai ales în condițiile meteo cum sunt cele de acum.
Legea nu specifică un moment anume când
trebuie echipate mașinile cu anvelope de iarnă,
însă acestea sunt obligatorii dacă drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Iar unii șoferi au așteptat să se aștearnă prima zăpadă. Așa se explică acum aglomerația din service-uri.
„Ca în fiecare an, mai sunt și întâîrziați. Dar neseperat de repede au venit oamenii, mai ales că au fost anunțați prin intermediul mass-media, despre prognoza de iarnă, iar noi, cam de două săptămâni, noi înlocuim cauciucurile .Așa se întâmplă în fiecare an, când dă zăpada, oamenii se aglomerează în service-uri, dar e ceva normal”, declară Daniel Hălăstăuan, proprietar de service auto.
Deși există și anvelope all sezon, specialiștii spun că ar fi indicate cele de iarnă.
„Participanții la trafic ar trebui, în primul rând, să știe că mașinile trebuie să aibă anvelope de iarnă corespunzătoare. Ideal ar fi nu mixte, ci strict de iarnă. Ar trebui să își verifice antigelul și lichidul de parbriz, ă fie special pentru perioada rece și bineînțeles, să adapteze viteza la trafic, ca să evite orice accident”
RAR reamintește șoferilor că neutilizarea anvelopelor corespunzătoare în condiții de iarnă poate atrage sancțiuni. Conform legii, lipsa anvelopelor de iarnă în situațiile prevăzute se încadrează în clasa a IV-a de sancțiuni, iar șoferii riscă între 9 și 20 de puncte-amendă.
Diana Mitrache