Reprezentanții Dispeceratului Național de Salvamont au făcut un bilanț pentru ultimele 24 de ore în care au fost înregistrate 45 de apeluri pentru intervenția cu prioritate a salvamontiștilor.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 41 persoane, 13 dintre acestea fiind predate la Serviciul de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital. Din pacate o persoana si-a pierdut viata si a fost transportata si predata la IML.
”O noua zi de foc pentru salvamontiștii din întreagă țară solicitați sa intervină la un număr foarte mare de evenimente. În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 45 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: 8 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov; 7 apeluri pentru Salvamont Alba; 5 apeluri pentru Salvamont Sinaia; 4 apeluri pentru Salvamont Gorj; 4 apeluri pentru Salvamont Lupeni; 3 apeluri pentru Salvamont Borșa; 2 apeluri pentru Salvamont Predeal; 2 apeluri pentru Salvamont Jud. Hunedoara și Salvamont Petroșani; 2 apeluri pentru Salvamont Caraș Severin – Muntele Mic; 2 apeluri pentru Salvamont Voineasa; 1 apel pentru Salvamont Sibiu; 1 apel pentru Salvamont Jud. Hunedoara și Salvamont Uricani; 1 apel pentru Salvamont Covasna; 1 apel pentru Salvamont Jud. Brașov; 1 apel pentru Salvamont Cluj; 1 apel pentru Salvamont Hunedoara”, arată cei de la Salvamont România.
S-au mai primit 37 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană și despre domeniile schiabile.
Monika BACIU