La sfârșitul acestei săptămâni, la Uroi, putem vedea cum trăiau dacii noștri. Este un moment unic din an, când oameni, costume și activități ne întorc la origini. Și, în premieră, putem asista și la un târg autentic de sclavi.

Sâmbătă și duminică, în zona Măgurii Uroi suntem chemați să le fim alături dacilor autentici. Deschiderea festivalului are loc sâmbătă, la ora 10,00, când vom putea vedea lupte de gladiatori, dansuri din vremea dacilor, ritualuri de înmormântare sau ale focului.
„Dac Fest este un festival cu o înaltă ținută. Este ceva cu totul și cu totul deosebit pentru Hunedoara și important la nivel național. Anul acesta va fi cu totul și cu totul aparte. Organizatorii, alături de Consiliul Județean Hunedoara au invitați internaționali. Vom face lupte, vom pune în scenă bătălii și v fi deosebit. Merită să fie văzut de foarte multă lume, la Uroi. Este o întâlnire cu istoria, sub semnul
lupului dacic, așa cum spun cei
de la Terra Dacica Aeterna”, a spus Radu Barb, director Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică.
Și, mai mult, organizatorii spun că, în acest an, vin oameni de peste tot din lume ca să vadă lucruri
autentice, așa cum promit cei ce le pun în scenă. „S-au făcut eforturi ca totul să fie autentic. Noi ținem foarte mult de ceea ce își doresc să facă, iar noi intervenim foarte puțin. Ne apropiem astfel, cât mai mult de autentic”, mai spune Radu Barb.
În perioada 3-5 septembrie 2021, pe platoul de la Măgura Uroiului, din apropierea orașului Simeria, județul Hunedoara, are loc a XI-a ediție a Festivalului DAC FEST ”Sub Semnul Lupului”.
Participanții vor avea parte și de o paradă a costumelor antice, dar și lupte de gladiatori, ritualuri dacice și romane, ateliere antice interactive.
Momentul culminant al manifestărilor este marcat de reconstituirea bătăliei de la Adamclisi, dintre daci și romani, cea care a reprezentat ultima încercare a lui Decebal de a evita atacarea Munților Orăștiei, unde se aflau cetățile dacice de lângă Sarmizegetusa Regia.
De reținut că Festivalul DAC FEST ”Sub Semnul Lupului” își propune promovarea patrimoniului cultural de la nivel național și din județul Hunedoara, precum și a cetăților dacice și a sitului arheologic Măgura Uroiului.

Diana Mitrache