Garda de Mediu Hunedoara a amendat primăria Vulcan, din cauza incendiului din luna martie. Poluarea a fost uriașă și nu este prima dată când, în Colonia de la Vulcan iau foc deșeurile depozitate acolo. Primăria a plătit amenda și a dublat paza și urmeză ca zona să fie dezafectată.
Mai puțin de trei luni au la dispozție autoritățile de la Vulcan ca să dezafecteze zona în care s-au produs incendiile ce au înecat în fum colonia de jos. Este o decizie dictată de cei de la Garda de Mediu Hunedoara, care au și amendat administrația locală pentru dezastrul produs de cei care locuiesc în zonă și care se pare că au incendiat intenționat locația, ca să poată fura fier vechi. Asta, pentru că în depozit sunt tot felul de materiale ce se pot recupera. „Este vorba despre deșeuri pe care oamenii le aruncă sistematic lângă punctele gospodărești. Este vorba despre mobilă, obiecte sanitare. Iar avem obligația să le adunăm de pe domeniul public și aveam acolo un loc de depozitare temoprară.
De acolo sunt luate de operatorul de gunoi. Am avut incidente acolo, însă, cu locuitorii din zonă, care au dat foc și astfel am primit și o amendă de la Garda de Mediu”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Zona este acum supravegheată video.
Inspectorii Gărzii de Mediu Hunedoara au dat o amendă de 40 000 lei pentru incendiul din Vulcan. Focul a izbucnit sâmbătă, 12 martie, chiar de ziua Gărzii de Mediu, iar comisarii au fost în acțiune pentru investigarea evenimentuluui, pentru că focul a mistuit 500 de mc de deșeuri voluminoase constând în mobilă, canapele, fotolii, saltele, etc.
Nu este pentru prima dată când acolo se produc astfel de incendii, iar fumul înecăcios invadează orașul. Tot din bugetul orașului a fost plătită și amenda dată de Garda de Mediu și tot pe banii primăriei va fi curățată și dezafectată zona.
Diana Mitrache