Un tânăr din Vulcan a fost prins pe stradă, cu droguri. Avea la el nu mai puțin de 16 pliculețe. Cel mai probabil, dorea sa le vândă.

„La data de 7 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au desfășurat activități preventive în municipiu. (…) Astfel, polițiștii au identificat un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Vulcan, având asupra sa 16 pliculețe din plastic transparent, în care se afla o substanță de culoare albă, cu aspect de cristale și 400 de lei”, a declarat Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara au preluat cercetările în acest caz.