Se apropie – cu pasi neinchipuit de repezi – Pastele. Uitam de tot si de toate, singurele preocupari sunt unde se gasesc oua mai ieftine si de unde sa luam miel „mai lesne”. Pe fruntile barbatilor s-au inmultit cutele, sub ochii femeilor au (re)aparut ridurile. „Ce mancam de Paste?”, aceasta e intrebarea, care bate, de departe, pe aceea „Daca maine ar fi alegeri pentru…, pe cine ati vota?”. Suntem, parca, predestinati. Noi, romanii, traim sa mancam, nu mancam ca sa traim…
Iata de ce, ma mananca buricele degetelor sa scriu „Povestea mielului”. Probabil va amintiti celebrul cantec. Daca nu, nu…
Zice: „Un’ te duci tu, mielule?/ La pasune, domnule!” Care pasune, ba, mielule, ca astea au fost… despasunate?
Mai zice: “Ce sa faci, tu, mielule/ Sa pasc iarba, domnule” Care iarba, ba, mielule, nu stii ca e interzisa?
Ma rog, povestea poate continua. Pe miel il “mana” ciobanasul, dar ciobanasul de azi are laptop, mielul nu mai asculta fluierasul, acum se delecteaza cu muzica disco, rap, hip – hop, house, pana si rock-ul e depasit, iar la auzul manelelor bastinoase are erectii de berbecut si orgasme de berbec.
Apoi, intervine, in cantecul cu pricina intrebarea “cheie”. Adica, “Ce se-aude, mielule?” La care, mielul, orientat politic, raspunde sec: “Coasa-n iarba, domnule!”. Parca revad, aievea, imaginea de la televizor cu fostul premier Emil Boc, dand cu coasa… Mielul asta stieee…
In continuare, sa n-avem discutii, cantecul curge lin: “Plangi de frica, mielule?/ Nu plang, nu plang, domnule/ Ca n-am lacrimi, domnule/ Am cornite, domnule/ Plang ciobanii, latra cainii, domnule”. Asta, cu plansul, “din punct de vedere, cat si”, aprofundand hermeneutic, semantic si, mai ales psihanalitic, mi se pare corect. Numai fiintele superioare, inzestrate genetic cu mai multe circumvolutiuni pa creier pot (sau poate?) sa planga (sau, sa plange?) la comanda, sau cand trebuie sa candideze.
Spre finalul cantecului, situatia devine, cu adevarat dramatica.
Auzi: “Cin’ te taie, mielule?/ Macelarul, domnule”. Naspa! De unde macelari, cand noi luam carne doar la caserola?
Intriga creste: „Cin’ te manca, mielule?/ Dumneavoastra, domnule!” Ceea ce, sa recunoastem, ne aduce cu picioarele pe pamant si cu nasu’n balegar. Cine mai mananca miel? Doar domnii, care-si permit sa dea 25 de lei pe kilul de miel…
Ca in orice creatie populara romaneasca, nu putea lipsi motivul mortii. Asa ca „Cine moare, mielule/ Si noi, mieii, domnule/ Si voi, domnii, domnule/ Noi, cu totii, domnule!”. Na, sa vedem cu totii ca, la noi, romanii, pana si mieii au o gandire ontologica, mult deasupra conceptiilor retrograde ale celor care propovaduiesc nemurirea.
Pai, daca mieii, pana si mieii, stiu ca s-au nascut pentru a fi mancati, noi, care suntem inzestrati cu gandire, de ce sa ne mancam intre noi?
Mircea BUJORESCU
