C e ti-e si cu lumea asta! Penduleaza, una-ntr-una, intre cele doua extreme – viata si moartea. Restul, ce e intre cele doua a devenit deja banal, un meniu asezonat cu dulce-amarui, cu bucurii simple si rare, cu necazuri inevitabile.
Daca nu m-ar fi fericit (sau m-a blestemat?) Dumnezeu cu o gasca de prieteni mai tineri, care mai de care mai smecher si mai doct, mai citit, mai erudit si mai priceput la toate, aproape ca n-as mai fi in stare sa fac deosebirea intre cele doua notiuni. La urma-urmei, si viata si moartea nu sunt decat niste componente ale existentei. Continui sa cred ca moartea face parte din viata.
Exact la asta ma gandeam in zilele astea de dezghet si, in felul asta, mi-am structurat articolasul pe cele doua teme.
Viata la “Romanii au talent”
Nu ma uit la show-ul asta, fiindca imi dau seama ca e facut “la plesneala”, pentru rating. Sunt de acord ca tara geme de talente, ca in fiecare roman zace un poet, un cantaret, un dansator, un scamator sau mai stiu eu ce.
Dar, cand am vazut ce concurenti cersesc mila arogantului aluia, parca Mihai Petre il cheama, mi s-a cam facut lehamite. Tineri crescuti la casa de copii, batrane decrepite si cam duse de acasa, pensionari trimisi acolo de vecinii de scara, papitoaice care se vor Withney Houston se inghesuie la preselectii, mai dau si cate-o spaga, doar sa se vada la televizor. Drept e ca, din cateva mii, pot sa “rasara” 10-20 care, cultivati, ar putea sa razbeasca, insa e putin probabil. Ca la 6 din 49.
Uitandu-ma la spectacolul (grotesc uneori) imi vine sa va spun ca m-apuca nostalgia Festivalului “Cantarea Romaniei” si a Cenaclului “Flacara”, care, oricum au lansat mai mult talente decat inchipuitul asta de Mihai Petre…
V edea-te-as pe copac!
Mi-a venit un prieten gazetar la Radio Romania – Actualitati. A laudat orasul, m-a injurat pe mine ca l-am imbatat, in fine, ca intre prieteni. Cum umblam prin targ, cand incolo, cand incolo, la un moment dat ia o mina sobra
si-mi zice. “Ba, frate, am vazut grupuri de oameni care se opresc ciorchine pe langa cate-un copac si citesc hartiile lipite pe trunchi. Ce e ma, asta la voi?”. I-am explicat ca, pe copaci, ai nostri lipesc afise mortuare. De acolo se afla cine-a mai murit, cati ani avea, daca a decedat dupa o suferinta scurta sau mai lunga. Amicul meu a facut ochii mari si, fire de poet, s-a intristat. Ca sa-l scot din starea asta, i-am spus ca, mai ales intre prieteni, in gluma astia se mai “aduleaza”, la o bere cu urarea “Hai noroc, vedea-te-as pe copac!”
Adevarul e ca nici nu-i lipsit de sens, fiindca, in viata asta “Ori esti om, ori nu esti om / tot o sa ajungi pe pom!”
Mircea BUJORESCU
