Desi proiectul este abia la inceput, reprezentantii Primariei Municipiului Petrosani cauta deja o firma careia sa-i concesioneze domeniul schiabil din statiunea Parang.
Edilii vor in acest fel sa asigure si paza lucrarilor deja executate, pana la finalizarea proiectului in valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, implementat cu bani de la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului. In plus, municipalitatea ar obtine si beneficii financiare, in conditiile in care firma care va concesiona instalatiile de transport pe cablu si terenul de sub ele va plati atat o redeventa, cat si o cota din veniturile obtinute din exploatarea acestora.
„Gestionarea unui domeniu schiabil performant si in conditii de concurenta genereaza un ansamblu de activitati complexe, care presupun un act managerial adecvat, un cash flow constant si un numar mare de angajati. Iar primaria Petrosani nu poate face angajari, fiind conditionata din acest punct de vedere de actele normative in vigoare”, a motivat decizia primarul Petrosaniului, Tiberiu Iacob – Ridzi. Deja a fost intocmit un studiu de oportunitate privind concesionarea unor bunuri proprietate publica ce apartin domeniului schiabil din Parang, care a costat 6.500 de lei. Reprezentantii administratiei publice locale spun ca, in prima faza de concesioneaza ceea ce deja exista, urmand ca, pe parcursul realizarii lucrarilor, sa se incheie contracte subsecvente cu firma care castiga licitatia si, evident, sa creasca redeventa.
In Statiunea Parang se deruleaza un proiect investitional si, potrivit proiectului finantat de MDRT, domeniul schiabil din Parang se va intinde pe o suprafata de 150 hectare si va avea 17 partii. Pentru acces, intre Petrosani si statiunea montana Parang va fi amenajata o telegondola.
Carmen Cosman