14 octombrie 1995. Start în ediţia diviziei ”B” 2 la volei feminin, într-un campionat cu 11 echipe,  printre care şi Sindal (fostă Viitorul IGCL) Petroşani într-o companie puternică, în luptă cu Univ. Timişoara, CSU Piteşti sau Armătura Zalău.
Echipa petroşeneană a început vijelios 3-1 la CSU – CSS Tg. Mureş apoi 3-0 cu Universitatea Craiova. A stat mereu în primele trei poziţii. În final, a avut loc un turneu de calificare cu primele şase clasate la Petroşani în perioada 16-21 aprilie 1996 (un fel de play-off actual) echipa petroşeneană reuşind promovarea în primul eşalon al voleiului românesc. Echipa a folosit în acel campionat numele de Sindal (Sindicatul Dâlja), fiind preluată de către cei de la Mina Dâlja. S-a folosit atunci un lot cu Crina Pliuta, Dina Puşa, Simona Filiche, Katerina Anghel, Daniela Lucianu, Sorina Stoleru, Hanelore Karpinecz, Daniela Bereş, Luminiţa Pachiţariu, Monica Rădulescu sau Carmen Petrovan, sub conducerea antrenorului Puiu Săsăranu, care venise de la echipa campioană la zi, Chimia Rm. Vâlcea. Jiul Petroşani echipa de volei, a rezistat un sezon în divizia ”A”, 1996-1997.

Baie la … popicărie!
”Echipa de volei era în cantonament la cabana Căprişoara. Într-o zi s-a produs o avarie la instalaţia de apă şi a trebuit să le ducem la popicăria din Vulcan. Astfel, în fiecare zi până la terminarea cantonamentului, voleibalistele au făcut duş şi saună la popicăria din Vulcan”, îşi aduce aminte Doru Bolosin, şeful secţiei de popice Minerul Vulcan.
GENU TUTU