Nivelul lunar al venitului minim garantat va fi majorat cu aproximativ 13%, în douã transe, conform unui proiect de act normativ aprobat recent de guvernanti. Decizia a fost luatã si premierul a declarat cã autoritãtile au capacitatea financiarã de a majora ajutoarele sociale pentru a compensa cresterea preturilor la energie.
Numai în Petrosani sunt peste 500 de oameni care vor primi mai multi bani, în timp ce la nivelul judetului Hunedoara sunt în jur de 6.000 de oameni. „La Petrosani sunt 298 de oameni care iau ajutor social de la primãrie, în timp ce 237 de familii primesc alocatie de sprijin. Întreg efortul bugetar a fost, spre exemplu, în luna aprilie de 54.500 de lei, iar ulterior va fi majorat”, a declarat Nicu Tascã, purtãtor de cuvânt al Primãriei Petrosani.
Cresterea cuantumului venitului minim garantat, în douã etape, si a alocatiei pentru sustinerea familiei a fost avizatã în sedinta de miercuri a guvernului. Conform deciziei, alocatia va creste în medie cu 30% de la 1 iulie, respectiv de la 60 la 80 de lei pentru o familie cu doi copii, iar venitul minim garantat va fi majorat cu 8,5% de la 1 iulie si cu 4,5% începând cu anul viitor, respectiv în medie de la 191 de lei la 217 lei.
Actul normativ adoptat recent stabileste, de asemenea, cã venitul minim va creste si în cazul familiilor, dupã cum urmeazã:
· 244 lei pentru familiile formate din 2 persoane (fatã de 225 lei, cât e în prezent)
· 342 lei pentru familiile formate din 3 persoane (fatã de 315 lei, cât e în prezent)
· 423 lei pentru familiile formate din 4 persoane (fatã de 390 lei, cât e în prezent)
· 504,5 lei pentru familiile formate din 5 persoane (fatã de 465 lei, cât e în prezent)
Începand cu anul viitor, venitul va fi si mai mare, astfel:
· 255 lei pentru familiile formate din 2 persoane;
· 357 lei pentru familiile formate din 3 persoane;
· 443,5 lei pentru familiile formate din 4 persoane;
· 527 lei pentru familiile formate din 5 persoane;
Trebuie mentionat cã nu va creste doar nivelul venitului minim garantat, ci si numãrul beneficiarilor. Astfel, dacã în prezent sunt 214.000 de familii de beneficiari, în urma ordonantei adoptate recent de guvernanti numãrul lor va creste la 279.000 de la 1 iulie si la 307.000 la 1 ianuarie.
Diana MITRACHE