Mai multe școli și licee din municipiul Petroșani primesc bani de investiții. Sunt bani prin programul național ce vro aduce în comunitatea locală materiale didactice și apartură cerută de directorii instituțiilor de învățământ la ultimele întâlniri cu edilul din Petroșani.
„Am semnat contractul de finanțare prin care unitățile de învățământ preuniversitar din municipiul Petroșani vor fi modernizate cu fonduri europene, prin PNRR. Prin proiectul nostru investițional privind „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitare și a unităților conexe”, beneficiarii sunt cele 7 unități de învățământ cu personalitate juridică și două unități conexe”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Școlile care vor primi bani sunt: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, cu structura Școala Gimnazială „Avram Stanca”, Colegiul Național de Infiormatică „Carmen Sylva”, cu structura Școala Gimnazială „Carmen Sylva”, Colegiul Economic Hermes, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, cu structura Școala gimnazială nr 2 din Petroșani, Școala nr 7, Școala „I.G Duca” și Grădinița cu Program Prelungit nr 3, cu toate structurile preșcolare arondate, dar și Clubul Școlar Sportiv Petroșani și Clubul Copiilor Valea Jiului din Petroșani.
Diana Mitrache