D e miercuri, 7 decembrie, la Petroșani vor fi distribuite pachetele cu ajutoare alimentare ce vin la noi prin Programul Operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate. Numai la Petroșani vor fi distribuite 1105 pachete cu produse alimentare.

De astfel de pachete beneficiază membrii familiilor şi persoanele singure cărora le este stabilit dreptul la un venit minim garantat, cei care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei, dar și persoanele ori familiile aflate
temporar în situaţii critice de viaţă,
persoanele cu handicap grav şi
accentuat, adulţi şi copii, care nu beneficiază de îngrijire în servicii sociale în regim rezidenţial, publice sau
private, dar şi cei care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate.
Distribuția începe în 7 decembrie și programul va fi de luni până joi între orele 9.30-14. 00, iar vineri 9.30 -12,00.
În primele zile se vor distribui
persoanelor beneficiare de venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei, apoi, în limita stocului disponibil, se vor distribui și
persoanelor aflate temporar în situaţii critice de viaţă.
Pachetele conțin 12 alimente de bază și provin de la producători din România și conțin: făină albă, mălai, paste făinoase, 4 l de ulei, zahăr, orez, conserve din carne de vită și din carne de porc, conserve pate de ficat de
porc, borcane de compot de fructe și gem de fructe.
Diana Mitrache