Haiducii huilei trãiesc bine de pe urma furturilor de cãrbune si chiar sunt încurajati sã jefuiascã trenurile pentru cã, odatã prinsi, primesc pedepse cu suspendare de cele mai multe ori.
Sunt însã si familii sãrace care nu au curajul sã fure ca în codru. Trãiesc tot de pe urma unui sac de cãrbune adunat din haldele abandonate.
Lupeni- perimetrul minier
Este locul de unde se câstigã o pâine în fiecare zi fãrã teama cã vin mascatii peste tine. Munca este istovitoare pentru a aduna si sorta un sac de cãrbune însã cum nu ai încotro, trebuie sã o faci. Aurel are 36 de ani si trei copii mici acasã. Stã în cartierul Bãrbãteni, o zonã situatã la iesirea din municipiul Lupeni unde sunt numeroase familii care nu au ce pune pe masã. Unii îsi duc traiul din contrabanda cu tigãri, iar altii din furturi de fier sau cãrbune. Mai sunt si cei care se tem de puscãrie, de lege si ar munci pentru pâinea zilnicã. Nu au unde, asa cã solutia lor este sã sape cât e ziua de lungã prin haldele de steril. „Suntem mai multi care sãpãm dupã cãrbune. Plecãm de dimineatã de la sase de acasã si pânã la amiazã adunãm câte doi saci de cãciulã. Este doar cãrbune fãrã piatrã, fãrã mizerii. Îl alegem cu mâna pentru cã nu-l primeste nimeni. Sacii îi vindem la oamenii care stau la case si fac foc. Primesti cât sã cumperi ceva de-ale gurii, nu te îmbogãtesti dar esti linistit cã nu te aleargã garda. Pe nimeni nu intereseazã ce faci dacã nu furi din vagoane sau nu intri în curtea minei”, ne spune bãrbatul.
Si-a sãpat singur groapa
Un sac de cãrbune, de multe ori, le pune viata în pericol „culegãtorilor”. Oamenii îsi sapã singuri groapa. „Sãpãm si pânã la doi metri, poate si mai bine. Acolo este cãrbune bun. De multe ori au cãzut malurile peste noi. Pe mine m-a prins o datã pânã la piept în groapã si am avut noroc cu niste bãieti care sãpau si ei dupã fier si cãrbune. Era în zona minei, la linia industrialã si au sãrit ei cu lopetile de m-au dezgropat. Nu mai puteam sufla din cauza strânsorii”, mai spune Aurel. Un alt cãrbunar are deja trei ani de când îsi câstigã pâinea de pe urma huilei. Omul are doi copii la scoalã si dupã ce-si terminã orele îi ia cu el la haldã. „Muncesc si ei, nu avem încotro. Vara la pãdure si la munte dupã afine si ce se mai gãseste si iarna la cãrbune. Nu putem muri de foame dar nici nu furãm. Asa învatã si ei cã nu pot face ceva în viatã decât prin muncã”, spune bãrbatul. În fiecare an, odatã cu lãsarea frigului, disponibilizatii sapã dupã cãrbune si în fosta carierã de la Câmpu lui Neag- Uricani. Oamenii lucreazã pe brânci, dar pentru un sac de cãrbune primesc câtiva lei. Sunt constienti, însã, cã orice zi în care sapã dupã cãrbune ar putea fi si ultima lor zi de viatã.
Maximilian Gânju
