Disponibilizãrile de la Complexul Energetic Hunedoara nu pot fi încã puse în aplicare pentru cã societatea nu si-a îndeplinit obligatiile. Astfel, persoanele care ar urma sã pãrãseascã sistemul nu pot beneficia de venituri de completare.
“La sfârsitul anului 2015, având în vedere neîndeplinirea de cãtre CEH SA a obligatiilor asumate, societatea a fost scoasã de pe lista societãtilor ce urmau sã beneficieze de dispozitiile Ordonantei. Disponibilizãrile prognozate la CEH SA, fac obiectul Planului de Restructurare si a unui Plan de disponibilizare, care sunt în lucru la aceastã datã la Ministerul Enegiei, Ministerul Muncii si urmeazã a fi implementate odatã cu adoptarea HG”, aratã raportul întocmit de administratorul judiciar al CEH. Ministerul Energiei aratã cã societatea se confruntã cu probleme care nu îi asigurã functionarea. “O serie de alte probleme cu care se confruntã societatea precum, acumularea de datorii de cãtre S CEH fatã de furnizori, care au dus la refuzul acestora de a mai aproviziona sucursalele cu stocuri absolut necesare mentinerii în functiune a minelor si electrocentralelor. Dificultatea de a asigurarã plãtile curente, astfel încât activitatea minierã sã functioneze în conditii de sigurantã. Inexistenta unui stoc de cãrbune. Cele douã sucursale Paroseni si Mintia functioneazã fãrã autorizatie de mediu. Existã dificultãti în ceea ce priveste finalizarea investitiei de mediu de la Paroseni (realizatã în proportie de 96%). La nivelul lunii martie 2016 s-a estimat un deficit de cc. 20 mil lei (venituri estimate de 31,463 mil lei, cheltuieli estimate de 51,122 mil lei). Societatea nu are bani pentru achizitionarea certificatelor de gaze cu efect de serã aferente productiei de energie electricã realizatã în anul 2015, au determinat necesitatea analizãrii si promovãrii unor mãsuri de protectie socialã a persoanelor disponibilizate de la S CEH SÃ ca urmare a reducerii activitãtii acesteia”, aratã ministerul energiei în proiect. Ministerul de resort este sceptic în ceea ce priveste continuarea activitãtii Complexului Energetic Hunedoara. Indicatorii tehnico-economici nu aratã nicio îmbunãtãtire, ba din contrã societatea se adânceste în datorii.
“Luând în considerare faptul, cã în perioada urmãtoare nu existã premise pentru cresterea veniturilor la un nivel care sã poatã sustine actuala structurã organizatoricã, pe lângã celelalte mãsuri de reducere a costurilor, S CEH SA trebuie sã implementeze un amplu program de restructurare si reorganizar prin elaborarea si aplicarea unor norme de structurã unitare pentru activitatea de energie si activitatea de minerit, al cãror efect nu presupune în acest moment redresarea activitãtii societãtii, ci mai degrabã o adaptare la conditiile actuale care au dus la reducerea activitiãtii, apare ca necesarã cuprinderea S CEH SA între operatorii economici prevãzuti în anexã la Ordonanta de Urgentã a Guvernului nr. 36/2013, aprobatã cu completãri, prin Legea nr. 259/2013, cu modificãrile si completãrile ulterioare. Ca efect al includerii S CEH SA în anexã la Ordonanta de Urgentã a Guvernului nr. 36/2013, aprobatã cu completãri, prin Legea nr. 259/2013, cu modificãrile si completãrile ulterioare, persoanele disponibilizate în baza unui plan de disponibilizare ca urmare a reducerii activitãtii vor putea beneficia de mãsuri de protectie socialã”, mai aratã în documente.
CEH a functionat, încã de la înfiintare, în conditiile unei piete concurentiale nefavorabile, activitatea acesteia fiind afectatã în mod direct de influentele mediului extern si conditiile interne în care operatorul economic si-a desfãsurat activitatea, elemente care au condus, inevitabil la afectarea rezultatelor economico-financiare ale societãtii.
Monika BACIU