Nu exista eveniment la Petrosani, ori in Ungaria, la Varpalota, fara ca reprezentantii celor doua comunitati sa aiba programe comune. Si de Zilele Municipiului Petrosani au ajuns doi reprezentanti din acest oras infratit cu Petrosaniul, iar gazda le-a fost la sosire, primarul Tiberiu Iacob Ridzi. „La fiecare manifestare de acest gen, fie ca sunt Zilele orasului, ori alte sarbatori, ale celor doua localitati, delegatiile noastre se viziteaza reciproc, iar astazi, le multumesc ca au sosit de la Varpalota cei doi reprezentanti ai orasului si, sigur, sper sa petreaca aceste 3 zile impreuna cu noi, intr-un cat mai placut”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petrosani.
Din Varpalota au venit doi reprezentanti, iar unul dintre ei ne-a declarat ca vine prima data aici. „Eu sunt nou in Consiliul Local. Anul trecut am fost ales si sunt foarte bucuros ca am putut sa vin. Sunt prima data in Petrosani si vad ca deja din cateva discutii, aceasta relatie traieste. Sigur ca am mai fost in Romania, dar in aceasta zona niciodata. Este un oras minunat si i-am zis si domnului primar ca este o bijuterie a acestor munti si sunt ferciit sa il vad si sa il cunosc. Sper sa ma reintorc”, ne-a declarat ?nador Tamas, vicesecretar in orasul Varpalota.
Celalalt oaspete se intoarce la noi si nefiid prima data aici, vine, dupa cum ne-a spus, cu aceeasi placere de fiecare data. „Sunt a IV-a oara in Petrosani si, de fiecare data cand vin, vin la niste prieteni si de aceea, aceasta prieteni care se leaga intre administratia de la Petrosani si Varpalota face sa se dezvolte relatia noastra si sa ne faca sa vrem sa o continuam eficient”, a mai spus si Galambos Istvan, consilier local.
Delegatia din Varpalota va lua parte la toate manifestarile dedicate Zilelor Municipiului Petrosani, manifestari ce au loc in acest week.end.
Petrosaniul si Varpalota sunt orase infratite de 17 ani si, an de an, au loc schimburi intre diverse servicii din cele doua comunitati locale, tocmai pentru a aduce un suflu nou in ambele sensuri.
Diana Mitrache