S untem în plin sezon de viroze și încă nu ne-am obișnuit să purtăm mască, așa că îmbolnăvirile se răspândesc ușor. Avem pneumonii
raportate în Hunedoara, gripe și cazuri de COVID -19.
Sunt pline sălile
medicilor de familie, ori ale specialiștilor, și asta pentru că e frig și mulți răcesc. De aici, până la complicații, totul ține de organismul fiecăruie și încărcătura virală, care poate fi dată și de colectivitate. Cei mai expuși sunt copiii și bătrânii. Așa că, într-o singură săptămână, am avut aproape 2000 de cazuri.
„Am avut un număr de 1910 infecții acute respiratorii, din care 491 pneumonii și 86 de cazuri d egripă. Și au fost raportate 44 de cazuri de infecție cu virusul COVID 19. Este o creștere a numărului de infecții acute respiratorii, față de săptămâna anterioară, dar este normal, pentru că, în această perioadă este sezonul”, a spus dr Cecilia Birău, purtător de cuvânt al DSP Hunedoara.
Problemele încep în
colectivitate, acolo unde încă nu am învățat să ne protejăm și să îi protejăm și pe ceilalți.
„Nu ne-am obișnuit să purtăm mască și primele semne de boală la noi, pot duce la îmbolnăvirea persoanelor cu care intrăm în contact. Este normal să fie acum și circulația virusurilor gripale, dar pentru a preveni gripa avem și vaccinarea antigripală”, a mai spus medicul Cecilia Birău, de la DSP Hunedoara.
Vaccinul se poate face acum pe baza unei prescripții de la medicul de familie și este gratuit pentru cei care se încadrează într-o grupă de risc. Pentru ceilalți,
compensarea este de 50%.
Diana Mitrache