PELUZA SUD sau MUNICIPIUL Petroșani? E la alegere.
Poarta de intrare din Defileul Jiului, în județul Hunedoara, respectiv în municipiul Petroșani, arată de parcă ar fi poarta unei galerii de fotbal. Asta, pentru că acum sunt tot felul de inscripții care ar merge mai mult la fotbal, decât la un municipiu cu pretenții. Iar rugina a mâncat partea din metal, fără ca cineva să mai recondiționeze obeliscul. Bine, asta dacă ar interesa și autoritățile locale…
Monumentul unde tronează stema municipiului Petroșani, o galerie de mină, ce te anunță că intri în Valea Jiului și care este defapt poarta de intrare în zona minerilor, este acum total degradat. Inscripții cu spray negru au ajuns să deruteze privitorul, iar rugina mănâncă de tot monumentul ce ține simbolul flăcării vii de aici.
De ani de zile, nimeni nu a mai reabilitat acest monument. O parte a obeliscului s-a păstrat și intemperiile nu au afectat structura, însă turnul așezat peste o gură de mină stilizată, la al cărui capăt este o făclie, a fost năpădit de rugină. Întreg ansamblul are stema municipiului Petroșani și simbolurile locului: o galerie de mină, semn că intrăm într-un oraș mineresc, dar și doi brazi, însă, totul este acum acoperit și de inscripții negre.
Iar asta nu este singura ispravă a celor ce au vandalizat astfel de inscripții, pentru că foarte multe semne de circulație din Petroșani sunt și ele năpădite și abia se disting, de desene realizate cu spray-uri colorate, ori stikere aplicate la voia întâmplării. Bine, și cu toate astea autoritățile locale nu par deranjate de aceste inscripții, ori de rugina și mizeria care le “înfrumusețează”.
Dar, de precizat că, inscripția cu litere pe care scrie, pe drumul din Parâng, Consiliul Județean Hunedoara, a încurcat rău administrația de la Petroșani, deși se afla în stare bună, chiar dacă nu a fost considerată oportună și a fost demontată. Iar aceste monumente sunt lăsate în paragină, degrate și fără să fie reabilitate de ani buni.
Diana Mitrache