Valea Jiului, odinioară inima industriei miniere din România, a ajuns să supraviețuiască aproape exclusiv datorită pensiilor foștilor mineri. Într-o regiune unde economia s-a prăbușit odată cu închiderea minelor, pensiile generoase ale celor care au lucrat zeci de ani în subteran reprezintă, pentru multe familii, unica sursă de venit sigur. În schimb, pentru tinerii rămași în Vale, situația este deosebit de dificilă, locurile de muncă sunt puține, iar salariile sunt printre cele mai mici din țară.
Salariile mici și lipsa locurilor de muncă – o combinație sufocantă
În Valea Jiului, piața muncii se află într-o situație dramatică. După închiderea majorității minelor și restructurările masive din anii ’90 și 2000, locurile de muncă bine plătite au dispărut treptat. În lipsa unei industrii alternative dezvoltate, locuitorii rămași au fost forțați să accepte locuri de muncă prost plătite, în special în comerț, servicii sau micile ateliere de manufactură. Cu salarii care adesea abia depășesc salariul minim pe economie, familiile tinere trăiesc la limita subzistenței.
„Nu mai avem unde să lucrăm. După ce s-au închis minele, aproape toate fabricile care mai existau s-au dus și ele. Cei care au rămas lucrează pe salarii de nimic, în condiții care lasă de dorit. Ne uităm cum părinții noștri, care au ieșit la pensie din minerit, au venituri mai mari decât noi, cei care lucrăm zi de zi”, spune unul dintre locuitorii din Petroșani.
Politicienii au promis, dar soluțiile reale lipsesc
De-a lungul anilor, în fiecare campanie electorală, Valea Jiului a fost una dintre regiunile în care promisiunile politicienilor au fost la ordinea zilei. Fie că au fost aleși locali sau politicieni de la centru, toți au promis revitalizarea regiunii, atragerea de investitori și crearea de noi locuri de muncă. În realitate, însă, situația a rămas neschimbată sau chiar s-a înrăutățit.
„În fiecare campanie ni s-a promis că Valea va înflori. Că vom aduce fabrici, că va veni industria turismului să ne salveze. Însă toate acestea au rămas doar vorbe. Vedem cum fiecare guvern nou își face campanie pe spinarea noastră, dar nu se întâmplă nimic concret”, afirmă un pensionar din Petrila.
Turismul – o iluzie frumos ambalată
În ultimii ani, s-a discutat intens despre potențialul turistic al Văii Jiului. Peisajele pitorești, traseele montane și stațiunile de schi ar putea, în teorie, transforma regiunea într-o destinație atractivă pentru turiști. Însă, în lipsa investițiilor serioase în infrastructură și promovare, acest potențial rămâne neexploatat.
Stațiuni precum Parâng, Straja sau Pasul Vâlcan sunt departe de a concura cu destinațiile consacrate de schi din alte zone ale României. Deși au fost făcute investiții punctuale, lipsa unei strategii coerente și a unor proiecte de anvergură fac ca dezvoltarea turismului să fie, până în prezent, doar o promisiune goală.
„Turismul ar putea să ne scoată din impas, dar cine să vină aici, când drumul până la stațiuni este plin de gropi, iar facilitățile sunt minime? Fără o infrastructură modernă, Valea Jiului nu va atrage niciodată suficienți turiști ca să devină o sursă reală de venit”, explică un mic întreprinzător local.
Un viitor incert
Valea Jiului trăiește astăzi în umbra unei glorii apuse, iar realitatea dură este că, fără o strategie bine conturată și investiții masive, viitorul regiunii rămâne incert. Deși pensiile foștilor mineri oferă un respiro temporar pentru locuitorii regiunii, această soluție nu poate susține o economie locală pe termen lung.
Locuitorii speră ca promisiunile făcute de politicieni să devină realitate, însă rămân sceptici. Pe măsură ce fiecare ciclu electoral aduce aceleași angajamente deșarte, Valea Jiului se scufundă tot mai adânc într-o criză economică și socială ce pare fără ieșire.
Marius Mitrache
