Cod rosu în Valea Jiului. În urma alegerilor care au avut loc la nivel national, duminicã 9 decembrie, situatia din Valea Jiului ar putea fi caracterizatã, în urma procentajelor obtinute de candidati, ca fiind sub atentionare de cod rosu. Asta referindu-ne strict la procentaje.
Astfel, dinspre est la vest, în functie de colegii, situatia este urmãtoarea. În colegiul de est, adicã Petrila – Petrosani – Aninoasa, câstigãtor la Camera Deputatilor, în functie de procentajul obtinut, este Ioan Rus, a cãrui apartenetã politicã este cea social-democratã. Doar cã Ioan Rus nu îi va reprezenta pe alegãtori în Parlamentul României din cauzã cã în urma redistribuirii voturilor, cea care va ajunge în legislativul national va fi Monica Iacob Ridzi, care a candidat din partea PP-DD. Continuãm spre vest, pe colegiul Vulcan – Lupeni – Uricani, marele câstigãtor, care de altfel va reprezenta alegãtorii în Parlamentul României este Cristian Resmeritã. Social – democratul Cristian Resmeritã a obtinut 67,2% din voturi. La Senatul României situatia a fost clarã încã de la închiderea urnelor. Astfel PSD-istul Cosmin Nicula a primit votul a 60,57 din totalul alegãtorilor. Astfel, am putea spune cã în ceea ce priveste alegerile parlamentare din acest an, Valea Jiului s-a înrosit, în marea albã de zãpadã, sintagma care ar caracteriza situatia fiind ca la meteo ”cod rosu” pe scena politicã din Valea Jiului.
Monika BACIU