Trei orașe din Valea Jiului și unul din nordul județului intră, de miercuri, în scenariul ROȘU. Este decizia inspectorilor DSP, care spun că la Petroșani, Vulcan, Aninoasa și la Orăștie, numărul bolnavilor de COVID este foarte mare. De altfel, populația a și fost avertizată, prin sistemul de alarmare, să își ia mereu măsuri de prevenție.
Indicele de îmbolnăvire a trecut de 3, raportat la 1.000 de locuitori în aceste orașe. Inspectorii DSP vorbesc despre scenariul roșu în care se mută și școlile și restaurantele sau cafenele, chiar de miercuri.
„Din păcate, în ultima perioadă a crescut incidența. Petroșaniul are 3,60, Vulcanul are 3,04, Aninoasa 3,14 la mie, iar asta înseamnă că școlile merg pe scenariul 3, iar partea de HoReCa va fi închisă. Lupeniul este acolo, aproape și el, de 2,16 la mia de locuitori, dar încă nu e cazul. În Lupeni HoReCa va fi deschis 30%”, a spus Sebastian Mezei, directorul DSP Hunedoara.
Nu este exclus ca acum să culegem roadele grevelor minerilor, pentru că atunci au fost mulți oameni în stradă și mai nimeni nu s-a protejat. Inspectorii de sănătate publică spun, însă, că ar trebui să fim mai atenți și să nu ni se pară că lucrurile s-au relaxat, fiind sunt zeci de oameni, între viață și moarte, pe secțiile ATI, din cauza infecției cu noul coronavirus.
„Este grav, că lumea s-a relaxat, mai ales în Valea Jiului și acum se văd rezultatele. Din păcate, la nivelul județului am urcat la 2,52 la mia de locuitori, dar sperăm să nu depășim 3 la mia de locuitori în județ. Pe ATI, din păcate, situația nu e bună. Păstrăm încă o incidență ridicată a deceselor cauzate de COVID. În acest moment avem 614 decese de la începutul pandemiei”, mai spune Sebastian Mezei.
Sunt peste 30.000 de oameni care deja s-au vaccinat, dar zilnic, sunt raportate peste 100 de noi cazuri de îmbolnăvire.
„Încă este un procent scăzut, raportat la populația care ar putea să se vaccineze. Noi avem peste 30.000 de persoane care sunt programate. Centrele noi sunt ocupate, iar din 15 martie se va deschide funcția de așteptare în platformă. Și, ca urmare, ei vor putea să își aleagă centrul de vaccinare. Și, în momentul când se eliberează un loc, vor fi notificați, având la dispoziție 24 de ore să confirme sau să infirme programarea pe care și-au făcut-o”, arată directorul DSP Hunedoara.
Incidența este în creștere în județul nostru, iar Valea Jiului pare să resimtă efectele grevei minerilor și la acest nivel. Oamenii par relaxați și nu mai țin cont de măsurile de prevenție, iar zilnic, tot mai mulți oameni se îmbolnăvesc.
Diana Mitrache