Încălzirea vremii este evidentă și toată lumea a căutat în aceste zile o oază de răcoare, pe care a găsit-o la noi.
Schimbările climatice sunt acum ireversibile și nu pot fi oprite. O spun specialiștii. Am stat de vorbă și noi cu românca Narcisa Pricope, care acum este cercetător la Universitatea de Stat din Mississippi.S-a născut la Petrila, dar acum coordonează cercetări pe probleme de mediu, alături de specialiști ONU, pentru Europa de Est. Vorbim despre Narcisa Pricope, cea care a recunoscut că, la venirea în Valea Jiului a găsit o climă pe care nu o mai recunoștea. Și ne-a spus că, ceea ce se petrece acum va fi ireversibil.
„M-am șocat. Am aterizat la 39 de grade în București și am găsit aici, în Valea Jiului la 32 de grade seara și o secetă cum nu am întâlnit niciodată. Eram conștientă, la datele pe care le văd, în comitetul de cercetare în care lucrez eu, că România este foarte afectată și va fi afectată din ce în ce mai mult de schimbările climatice. Sunt cercetător independent la Convenția Națiunilor Unite pe probleme de deșertificare și reprezint, ca persoană născută aici, Europa de Sud Est. Suntem 14 oameni de știință internaționali”, a spus Narcisa Pricope, vicepreședinte al Biroului de cercetare Univ Mississippi.
Procesul care afectează tot mai multe state ale lumii, iar asta va schimba total clima. Și, spune cercetătoarea de la ONU, că sunt zone din care oamenii vor pleca. Iar Valea Jiului ar putea fi clar soluția.
„Suntem pe un curs al schimbărilor climatice care nu va mai putea fi întors înapoi niciodată. Singura soluție este să găsim metode de adaptare. Și, vreau să subliniez, că putem să ne adaptăm, în sensul că în Câmpia Română va trebui să irigăm. Altfel, nu vom mai avea asigurată mâncarea. Sunt refugiați din Africa, Gaza, Israel, dar vom avea refugiați din zonele României, refugiați pe baze climatice, oameni care locuiesc în zone unde nu mai pot continua activitatea lor, așa cum s-au obișnuit de 100 de ani. Vom vedea acest lucru și în Europa de Sud Est”, a mai precizat Narcisa Pricope.
Cercetătoarea a plecat din Petrila, pentru că a absolvit Școala nr 6 de acolo, iar acum locuiește în Statele Unite ale Americii și studiază problemele de climă. Are în palmares studii de climă, alături de cei mai importanți cercetători ai lumii.
Este vicepreședinte al Biroului de cercetare și dezvoltare economică de la Universitatea de Stat din Mississippi și profesor la Departamentul de Geoștiințe de la Universitatea de Stat din Mississippi. Înainte, a fost profesor de geografie și științe geospațiale la Universitatea din Carolina de Nord Wilmington timp de zece ani.
Diana Mitrache