”Valea Jiului reprezintă o zonă cu un imens potenţial natural”, spune ministrul Dezvoltării Ion Ştefan. Demnitarul s-a aflat în Valea Jiului, ocazie cu care a subliniat că Valea Jiului are un uriaş potenţial de dezvoltare, însă, în acelaşi timp zona este grav afectată de declinul industrial.
”Conform analizelor efectuate la nivelul MLPDA, Valea Jiului reprezintă o zonă cu un imens potenţial natural, dar este şi una dintre cele mai afectate zone de declinul industrial, caracterizată de o scădere a locurilor de muncă în industrie (cu afectarea industriei miniere). Astfel, problemele sociale şi economice sunt destul de mari şi sunt necesare eforturi comune pentru a le rezolva. Prin urmare, MLPDA a susţinut luarea unor măsuri integrate bazate pe concentrarea teritorială, stabilite prin Memorandumul aprobat în Guvern, în anul 2016, pentru dezvoltarea unor programe integrate din fonduri europene şi bugetul naţional pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale şi economice a locuitorilor din zonele-pilot de intervenţie Valea Jiului”, a subliniat, Ion Ştefan, ministrul Dezvoltării.
În urma acestui Memorandum, Ministerul Fondurilor Europene România asigură implementarea Iniţiativei Valea Jiului, dezvoltată în contextul lansării de către Comisia Europeană, la 11 decembrie 2017, a Platformei pentru regiunile carbonifere în tranziţie, care are ca scop dezvoltarea proiectelor şi strategiilor pe termen lung, ca răspuns la provocările sociale şi de mediu cu care se confruntă aceste regiuni. În acest context, este în curs de elaborare „Strategia pentru tranziţia de la cărbune în Valea Jiului” – proiect finanţat de Comisia Europeană, prin Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale, proiect prin care se va conduce inclusiv la remedierea şi reconversia funcţională a siturilor contaminate din mediul urban.
De asemenea, în raport cu atenţia deosebită pe care Ministerul Dezvoltării, Administraţiei şi Lucrărilor Publice o acordă zonelor cu probleme sociale, economice şi de mediu (conform principiului stabilit la nivel mondial prin Noua Agendă Urbană – ”nimeni nu este lăsat în urmă”), ministerul este implicat şi în dezvoltarea iniţiativelor privind tranziţia echitabilă, stabilită prin Pactul Ecologic European.
Cosmin BACIU