Valea Jiului a votat cu PSD integral, după ce și la Petroșani, și la Vulcan, social-democrații au câștigat alegerile pentru funcția de primar.
Mutarea lui Tiberiu Iacob Ridzi și a lui Cristian Merișanu la PSD a decis ca Valea Jiului să fie ROȘIE.

Dacă la Petroșani, unde Tiberiu Iacob Ridzi a bătut mâna cu PSD, nu era niciun dubiu, la Vulcan, în Valea Jiului s-a dat cea mai cruntă bătălie. Liberalii au reclamat, social democrații inclusiv la poliție pe timpul nopții în care s-au numărat voturile.
Rezultatele provizorii, însă, arată că la Vulcan, Cristian Merișanu are 45,04%, iar Dan Marinescu pierde, din nou, în cursa la primărie, cu aproximativ 33,6%. Merișanu are peste 700 de voturi în plus, față de Marinescu. În 2020, Merișanu avea să câștige cu 26,76%, iar Marinescu lua doar 23,82%, scorul fiind unul foarte strâns.
„Am condus și am condus destul de detașat. Faptul că, la final, votul a fost undeva la 45 %, față de 35%, cu aproximație, mă face să le mulțumesc cetățenilor municipiului Vulcan, pentru că ne-au acordat această încredere. La Vulcan s-a ales cu sufletul, pentru că spun și îmi asum, la Vulcan s-a ales între bine și rău și vom veni cu informații, în perioada următoare”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
La Vulcan, Florin Govor de la AUR a strâns, potrivit datelor oficiale, 11,25%, iar Iosif Surulescu 3,58%.
La Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a câștigat în fața tuturor contracandidaților săi. „În majoritatea secțiilor votare am câștigat la Petroșani. Urmează să vedem la Consiliul Local, la Consiliul Județean și europarlamentare, dar, la toate tipurile de legeri, PSD a câștigat și la Petroșani. Este o responsabilitate foarte mare pentru mine și echipa PSD și o încredere pe care o reconfirmă oamenii prin votul pe care l-au dat”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Datele provizorii arată că, la Petroșani, Iacob Ridzi a strâns 48,14%.
Pe locul II este Cristian Cațan, cu 20,74%
Dorina Niță are 13,01%, iar Cosmin Rădescu, 8,03%.
La Petrila, candidatul PSD Vasile Jurca a câștigat un nou mandat, cu aproximativ 68,5% dintre voturile alegătorilor din estul Văii Jiului.
Pe locul II este Emanuel Andronache, de la AUR, cu 14,97%.
Marian Roșulescu, PNL, a adunat 7,89%. Iar candidatul Sebasrtian Tirintică, USR, 5,78%.
„Mă așteptam să câștig alegerile. Nu știam cu ce scor. Am reușit să iau, ca și în 2020, peste 65%, iar acum le mulțumesc petrilenilor pentru încrederea acordată pentru încă un mandat și să îi asigur că voi continua ceea ce am început la Petrila, să dezvolt orașul Petrila și voi ține cont de tot ceea ce își doresc dumnealor. În cele două mandate, am venit cu inițiative proprii, dar mi-am propsu acum să fac sondaje de opinie să văd ce își doresc oamenii, pentru că poate nu întotdeauna ceea ce gândesc eu că bine pentru oraș, e bine și în opinia lor”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
La Lupeni, primăria rămâne la Lucian Resmeriță, care a obținut un scor foarte bun. Numărătoarea provizorie arată că, la Lupeni primarul PSD are 79,39%, iar Cristina Ciucu de la PNL a obținut doar 11,36%. Pe locul III, la Lupeni este de la AUR, Daniel Dumitru Gherman cu 9,26%.
„A fost victoria cetățenilor municipiului Lupeni și vreau să le mulțumesc că au fost alături de mine, de echipa PSD Lupeni. Este o mare mândrie și o bucurie, că, după 4 ani de mandat, se văd rezultatele. Acest lucru îmi dă o responsabilitate mare în perioada următoare, fiindcă trebuie să fac ca proiectele municipiului Lupeni să crească, să crească numărul lor și, în mod deosebit, să le și finalizăm”, a spus și Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
La Aninoasa, actualul primar de la PSD, Nicolae Dunca a câștigat detașat.
Scorul arată că a luat 59,26% dintre voturi.
Nicolina Popa s-a clasat a doua cu 18,39%
Pe locul III este Daniel Claudiu Hoinoiu, AUR- cu 11,47%.
Iar fostul primar Ilie Botgros a adunat doar 10,88% dintre voturi.
La Uricani, Dănuț Buhăescu a câștigat și el detașat în fața unicului său contracandidat Cristian Ionel Bardan, de la PNL. De altfel, Dănuț Buhăescu pare să aibă unul dintre cele mai mari scoruri din Valea Jiului. el obținând la Uricani 78,16% dintre voturi. Iar PSD are 70% dintre voturi și în Consiliul Local.
Rezultatele sunt parțiale, pentru că toată ziua de luni s-au numărat voturile.

Diana Mitrache