Municipiul Lupeni este pestrit, dar nu dintr-o perspectivã pozitivã. Porci si capre în cotete sub geamul de la bloc, vaci maidaneze si cai care se plimbã nestingheriti pe arterele principale, sunt doar câteva din lucrurile cu care se confruntã reprezentantii administratiei locale.
Toate acestea vor ajunge însã la final, pentru cã primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeritã, nu mai acceptã astfel de apucãturi într-un municipiu care se vrea a fi de secolul XXI. În acest sens a început cu demolarea cotetelor din jurul blocurilor, iar primarul povesteste despre o situatie pe cât de amuzantã, pe atât de tragicã pentru o localitate cu rang de municipiu turistic.
“Nu putem sã facem cotete lângã bloc. Am avut o situatie în care, într-un bloc din municipiul Lupeni, un cetãtean avea o anexã si avea un porc si o caprã, lipite de blocul respectiv. Nu pot sã înteleg aceastã situatie în care tu sã ai un porc si o caprã la tine la geam. Apoi a gãsit pe proprietatea unui cetãtean si si-a dus acolo animalele”, a spus primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeritã, în cadrul emisiunii “Se întâmplã în Valea Jiului”, de la Mondo TV.
O altã problemã cu care se confruntã edilul, este cea a vacilor maidaneze. Situatia a tinut prima paginã a ziarelor nationale si a rulat pe posturile centrale de stiri. Dacã într-o perioadã, edilul a reusit sã îl convingã pe proprietarul vacilor sã nu le mai lase pe domeniul public, situatia s-a reîntors la faza initialã. Adicã, vacile se plimbã nestingherite pe trotuar, pe drum, prin parc.
“O perioadã am rezolvat problema (vacilor-n.r.), acum iar au început sã vinã. O sã îi scoatem la licitatie si o sã îi pun sechestru pe vaci. Îi iau vacile. Are o datorie foarte mare cãtre Primãrie, de vreo 500-600 de milioane de lei (vechi-n.r.), din amenzi si o sã înaintãm aceste demersuri de a pune sechestru pe vaci. Ãsta este obiectivul nostru acum. Într-un timp rezolvasem aceastã chestiune, deoarece am luat legãtura cu o firmã de la Râmnicu Vâlcea prin care ei s-au arãtat dispusi ca noi sã tinem vacile o zi într-un tarc pe care noi l-am fãcut si dupã o zi sã vinã ei, cu o masinã mare, sã le ridice si sã le ducã într-un obor omologat, asa cum cere legea. Am fãcut contract cu firma de la Vâlcea si trebuiau doar sã vinã sã ia vacile. La un moment dat, am prins 8 vaci în municipiul Lupeni si le-am dus la acel adãpost. Nu stiu cum se face, cum nu se face, noaptea, cetãteanul Gruia a venit, noaptea, sã îsi recupereze vacile. Noi între timp am luat legãtura cu firma care se ocupa de ridicarea vacilor. A venit dimineata la punctul respectiv, dar noi, dimineata, nu mai aveam vacile. De 3-4 ori a venit firma de la Vâlcea cu masinile si nu a gãsit vacile în tarc, sã le ducã, nu la abator. 10-15 zile cât spune legea trebuia sã le tinã într-un spatiu special amenajat si dacã în timp acesta cetãteanul nu le ridicã de la Vâlcea, atunci vacile ajungeau la abator”, a mai spus sursa citatã.
Edilul spune cã îl va actiona în judecatã pe proprietarul animalelor, si vã pune sechestru pe vaci.
“Îl voi da în judecatã si îi voi pune sechestru pe vaci, pe casã si pe toate bunurile pe care el le are”, a mai spus Lucian Resmeritã, la Mondo TV. Echipa administrativã a municipiului Lupeni a început o amplã actiune de modernizare a localitãtii.
Monika BACIU