„Legea picnicului” interzice camparea in zonele neamenajate, iar pentru multe familii din Valea Jiului o iesire cu cortul la Mures sau Strei parea imposibila in aceasta vara. Cum primariile nu s-au grabit sa amenajeze spatii pentru camping, oamenii pot sa-si petreaca linistit concediul pe marginea apelor cu conditia sa fie civilizati, iar in urma lor sa nu ramana pic de mizerie.
In fiecare vara foarte multe familii din cele sase localitati ale Vaii Jiului, in special pensionarii, incercau sa mai scuteasca din cheltuielile cu utilitatile si plecau intr-un concediu prelungit din iunie si pana in septembrie pe Valea Muresului, pe Strei ori in zona Retezatului.
Numai ca din acest an, concediul petrecut in natura parea imposibil din cauza „legii picnicului” care interzice practic camparea in zonele neamenajate. Garda de Mediu a Judetului Hunedoara a cerut primariilor din judet sa-si stabileasca spatiile destinate picnicului, sa le utileze corespunzator si sa poata fi identificate de catre inspectorii de mediu in timpul controalelor, numai ca primariile n-au raspuns.
„Este adevarat ca era un obicei sa iasa pe malul Muresului sau Streiului la iarba verde. Mai pescuiau oamenii, mai faceau un gratar, insa din punct de vedere legal s-a cam terminat. Noi am cerut primariilor sa-si desemneze spatiile de picnic, sa le doteze cu toalete ecologice asa cum cere legea. N-am primit decat doua adrese de la primarii in care ne informau ca nu-si amenajeaza spatii, iar restul n-au raspuns. In ceea ce priveste camparea ilegala, foarte mult depinde de administratiile locale”, a declarat comisarul, Cristian Moldovan, Seful Garzii de Mediu Hunedoara.V esti bune pentru turistii civilizatiCum administratiile locale n-au stabilit zonele de campare, inspectorii de la Garda de Mediu nu prea pot aplica legea decat daca turistii lasa mizerie in urma lor, astfel ei fiind sanctionati in baza acestei incalcari a legislatiei.„Daca cel care campeaza este civilizat si in jurul lui nu sunt PET-uri, capace, pungi, daca este curat pe o raza de 10 metri in jurul lor, omeneste vorbind nu cred ca cineva ii sanctioneaza. Omeneste eu i-as lasa daca la plecare e curat in urma lor. Oricum, noi avem protocoale cu asociatiile de pescuit care monitorizeaza cursurile de apa de care raspund si ne-am inteles sa ne informeze daca sunt probleme”, explica Moldovan (foto).Practic, reprezentantii asociatiilor de pescuit merg pe zona de care raspund si ii fotografiaza pe cei care campeaza astfel ca sa poata fi identificati usor in cazul in care lasa mizerie in urma lor.
„Amenzile in aceste cazuri sunt aspre, legislatia este destul de dura si o aplicam imediat”, precizeaza seful Garzii de Mediu Hunedoara. V acanta care aduce economiiFie ca e vorba de Mures, Strei, baltile private de langa Simeria sau barajele de acumulare ale hidrocentralelor din Tara Hategului, pescarii din Valea Jiului impreuna cu sotiile lor sunt nelipsiti de pe malurile apelor. „Ne strangem in grupuri si iesim la apa. Mie imi place la Strei, la Balomir langa Hateg. Stam cu cortul si cate o luna de zile. Ne-am scos de la cablu si internet pana in septembrie. Sunt trei milioane (n.r. 300 de lei) economisite plus apa si curent unde platim doar abonament. La cort este ieftin, nu platesti nimic pentru campare ci doar pentru mancare si carbunii pentru gratar. E foarte frumos”, spune Dorin. Unii ortaci isi petrec tot concediul la pescuit pe Mures, langa Deva. Daca cei mai norocosi imbina placutul cu utilul, alte familii au ales muntele dar nu pentru vacanta ci pentru a-si asigura un venit. Astfel, pana tarziu in toamna cutreiera muntii din Valea Jiului pentru a aduna ciuperci, afine ori alte fructe de padure pe care le vand centrelor de colectare sau in pietele din zona.
Maximilian Ganju