Dupa ce primarul, viceprimarul si o parte din membrii de partid au trecut de la PDL la PSD, USL nu mai poate functiona in acest oras. Membrii PNL se rup de alianta cel putin pentru alegerile din iunie si vor merge pe liste separate atat la primar, cat si la consilierii locali.
Decizia au luat-o liberalii imediat ce s-a discutat situatia de la Vulcan in Biroul Politic National PNL. Cei din acest partid nu mai vor sa “se pupe” cu noii veniti din PDL, dupa ce 4 ani i-au contracarat in diferite ipostaze,asa incat alianta s-a rupt irevocabil aici. “Dupa mai multe dispute, care s-au intins pe mai mult timp decat ne-am dorit si ne asteptam si noi, am sustinut punctul nostru de vedere si ieri (n.r luni), in Biroul Politic National si s-a decis sa candidam aici pe liste separate.Vom merge cu propriul nostru candidat care a fost desemnat in persoana domanei Alina Cirstoiu si la fel si pe listele de consilieri”, a precizat Nicolae Petroi, membru PNL Hunedoara.
Cea care a fost desemnata drept candidata la primaria Vulcan, Alina Cirstoiu spune acum ca liberalii nu au vrut sa rupa alianta, pana ce in partid nu au intrat membrii PDL. „Organizatia PNL Vulcan a fost daca nu chiar prima din judet,printre primele care au sustinut alianta USL, dar atunci era presedinte Marian Coltescu. De atunci, insa, in USL Vulcan s-au facut modificari cu care nu am fost de acord. Cand Laurentiu Nistor, presedintele PSD Hunedoara a spus ca merge pe mana lui Gheorghe Ile ca si candidat din partea PSD, fara sa fi avut loc negocieri cu noi, partenerii de alianta, care am aflat din presa asta, am decis sa ne rupem de alianta”, a declarat Alina Cirstoiu, presedinta PNL Vulcan.
Proaspatul PSD –ist Gheorghe Ile spune ca nu e afectat de decizia liberalilor si nici nu isi face probleme in vreun fel la alegerile din iunie. „Fiecare se organizeaza asa cum crede si cum considera ca e mai bine pentru interesele partidului. Noi vom merge pe listele PSD si PNL va merge separat”, a raspuns Gheorghe Ile, primarul din Vulcan.
Gheorghe Ile, Angela Stoica si o parte dintre fostii PDL-isti candideaza din partea PSD la alegerile din iunie si, dupa 4 ani in care PNL-istii au facut o adevarata opozitie in Consiliul Local de la Vulcan.
Diana Mitrache