De joi, 3 august, orașul Cluj-Napoca va găzdui cea de-a 8-a ediție a festivalului UNTOLD, care va aduce, în universul său magic, peste 250 de artiști naționali și internaționali de top, alături de echipele lor și zeci de mii de fani din România și din întreaga lume. Pentru cele 4 zile și 4 nopți, organizatorii și autoritățile colaborează pentru a se asigura că toată lumea va fi în siguranță la cel mai mare eveniment din România.
Mii de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor, printre care Direcția Generală Management Operațional M.A.I., Jandarmeria Română, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Agenția Națională Antidrog, Brigada de Combatere a Crimei Organizate, precum și efectivele Poliției Locale, vor fi prezente pe toată durata celor 4 zile de festival, asigurându-se că măsurile de siguranță sunt respectate de toți participanții la festivalul UNTOLD. De asemenea, aproximativ 800 de agenți de securitate privată vor contribui la menținerea ordinii și a liniștii în perimetrul evenimentul. Vor fi amplasate si două spitale mobile și trei puncte de prim-ajutor în zona festivalului. Șuier va conduce și în acest an divizia de echipaje canine, special pregătite pentru patrulare.
Toate aceste măsuri de siguranță au fost prezentate astăzi în cadrul unei conferințe de presă, unde reprezentanții UNTOLD au discutat, alături de reprezentanții autorităților locale și naționale, despre angajamentul comun de a face din perimetrul festivalului UNTOLD cel mai sigur loc public din România. Echipa festivalului UNTOLD și autoritățile locale își unesc forțele pentru a crea o experiență memorabilă și în siguranță pentru toți participanții și fanii prezenți în orașul Cluj-Napoca.
CEA MAI MARE SCENĂ PRINCIPALĂ DIN ISTORIA UNTOLD
Producția de anul acesta este impresionantă. Festivalul se întinde pe o suprafață de 235.000 de metri pătrați și așteaptă sute de mii de participanți în cele 4 zile și 4 nopți de magie. Peste 15.000 de oameni din peste 20 de țări construiesc acum lumi și decoruri poveste pe stadionul Cluj Arena și împrejurimi.
Scena principală va avea peste 900 de metri pătrați de ecran LED, 32 de metri înălțime, 110 metri lățime și 30 de metri adâncime. Greutatea scenei depășește 500 de tone, iar acoperișul are o deschidere de 24 de metri. Peste 1250 de jocuri de lumini vor colora stadionul Cluj-Arena în toate zilele și nopțile de festival. Toată energia utilizată la scena principală provine din surse regenerabile.
Tema UNTOLD 2023 este ,,The Light Phoenix” și va fi regăsită în decorurile de pe stadion și pe mainstage. O sclipire magică face ca portalul dintre lumea reală și lumea imaginară să devină invizibil și odată ce această sclipire se aprinde, fiecare este cuprins de această bucurie pură. Toate acele mici particule se transformă în ceva spectaculos: un vortex de lumini, unice în felul lor, aflate într-o continuă interacțiune pentru a crea cu adevărat special: un PHOENIX în cele mai vii culori.
Vor fi scene impresionante și music spots speciale, peste 50 de vendori cu mâncare și băuturi, un fashion corner denumit Designers’ Nest, zeci de activări ale partenerilor, personaje magice, animatori și dansatori care vor defila prin festival, precum și multe surprize.
OBIECTE INTERZISE ÎN FESTIVAL
Organizatorii UNTOLD reamintesc că obiectele interzise în festival sunt următoarele: droguri, alcool, sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorant), biberoane, umbrele, produse cosmetice inflamabile, rucsacuri sau borsete mai mari de 29 cm X 21 cm X 12 cm, conserve, artificii, lasere, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, bannere susținute de bețe, scaune, lanțuri, articole pirotehnice, mâncare sau băuturi, animale, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR sau cu obiective detașabile, orice tip de obiecte care pot răni.
Este permis accesul cu medicamente însoțite de prescripție medicală, insulină, picături pentru uz medical, spray inhalator pentru astm, doar dacă posesorii prezintă o scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și în cantitatea maximă recomandată zilnic.
Pe zona de supraveghere video și monitorizarea accesului, Konica Minolta România va fi partener oficial al festivalului UNTOLD, pentru al treilea an consecutiv. Compania deține în portofoliu sisteme de supraveghere video MOBOTIX și soluții de analiză video avansată pentru un spectru larg de activități și domenii. Una dintre aplicațiile de analiză video, Area Counter, cu capacitate de detectare a numărului de persoane la intrări, ieșiri sau în spațiile aglomerate, va fi utilizată pe toată durata festivalului. Konica Minolta va implementa pentru UNTOLD o versiune personalizată a acestei aplicații, care poate răspunde cerințelor de organizare a unui eveniment cu un număr mare de participanți. Totodată, pentru organizarea festivalului, Konica Minolta va pune la dispoziție echipamente multifuncționale și soluții optimizate de printare.
PROGRAM RIDICARE BRĂȚĂRI
Programul pentru ridicarea brățărilor de festival este următorul:
Parcul Simion Bărnuțiu, intrarea dinspre Opera Maghiară: 1.08.2023 – 2.08.2023 (de marți până miercuri), între orele 15:00 – 22:00. Tot de aici își pot ridica brățările de festival și fanii care au bilete Day 1.
În timpul festivalului, ridicarea brățărilor se poate face între orele 15:00 – 04:00, în parcul Simion Bărnuțiu, intrarea dinspre Opera Maghiară.
În acest an porțile magice ale universului UNTOLD se deschid joi, 3 august, la ora 16:00. În toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție, accesul în festival se face între orele 16:00 – 05:00.