A nul universitar 2023-2024 s-a încheiat cu succes pentru Universitatea din Petroșani, marcând un an plin de realizări și investiții semnificative în infrastructura și confortul studenților.
Rectorul Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai a subliniat progresele făcute și planurile pentru viitor, inclusiv continuarea investițiilor și modernizarea bazei sportive a instituției.
„Anul universitar 2023-2024 a fost unul foarte bun, încheind o serie de proiecte importante prin Programul Operațional Regional și dezvoltând altele noi prin PNRR,” a declarat rectorul Mihai. „Ne-am concentrat pe dezvoltarea proiectelor de cercetare și granturi, inclusiv în cadrul consorțiului european EURECA PRO și Orizont 2020, și am colaborat cu mediul economic și Ministerul Cercetării pentru Grantul de Excelență. Continuăm să modernizăm universitatea și să pregătim studenții și cadrele didactice pentru digitalizare și informatizare.”
În ceea ce privește viitorul, rectorul a menționat că un proiect important care încă așteaptă finanțare este modernizarea bazei sportive a universității.
„Deși ne dorim să începem lucrările, în prezent suntem în așteptarea finanțării din partea Companiei Naționale de Investiții. Toate actele sunt pregătite, așteptăm doar să fim incluși pe lista de finanțare,” a adăugat el.
Universitatea din Petroșani continuă să se dezvolte și să îmbunătățească facilitățile pentru studenți, de la anfiteatre și laboratoare la cămine și cantină, toate realizările fiind posibile datorită muncii în echipă și angajamentului pentru excelență.
Monika BACIU