Universitatea din Petroșani face pași importanți pentru a asigura continuitatea și calitatea învățământului superior, atrăgând cadre didactice tinere care să preia activitatea celor care se vor pensiona în următorii ani. Rectorul Universității, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, a subliniat importanța acestui demers, menționând atât domeniile de tradiție, precum ingineria minieră, cât și noile specializări moderne care răspund nevoilor actuale și viitoare ale pieței muncii.
„Ne gândim la o gamă variată de specializări, de la ingineria minieră, care reprezintă un domeniu de tradiție al universității noastre, până la domenii mai noi și de mare relevanță, cum ar fi Consumul și Producția Responsabile cu master în limba engleză, Energetică – sisteme noi de producere a energiei eoliene și fotovoltaice, precum și specializări în mașini sau vehicule electrice și baterii. Este esențial să pregătim viitoarele generații de specialiști în aceste domenii inovatoare,” a declarat rectorul.
Universitatea nu se limitează doar la domeniile tehnice. Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai a dezvăluit că se analizează posibilitatea introducerii unei specializări în domeniul educației fizice și, într-un viitor apropiat, a unui program de formare pentru asistente medicale cu studii superioare.
„Considerăm că diversificarea ofertei educaționale este vitală pentru a răspunde cerințelor în schimbare ale societății și economiei. Dorim să oferim tinerilor oportunități de dezvoltare profesională în domenii de actualitate și de mare interes,” a adăugat rectorul.
Universitatea din Petroșani își propune astfel să rămână un pol al excelenței academice, adaptându-se continuu la noile cerințe ale pieței muncii și pregătind specialiști capabili să facă față provocărilor viitorului. Inițiativa atragerii de cadre didactice tinere și diversificarea programelor de studiu reflectă angajamentul instituției de a oferi o educație de calitate și de a contribui activ la dezvoltarea comunității
Monika BACIU