Suntem sub cod portocaliu de caniculă și temperaturile pot fi insuportabile. Așa că fiecare caută o oază de aer curat și răcoare. Și defileul din Cheile Jiețului, cu cascadele și apa rece ce curge direct din munte, poate fi acum locul ideal pentru a ne răcori. La doar câțiva kilometri distanță de centrul municipiului Petroșani, pe Jieț, în defileul săpat de apele ce vin din județul vecin, temperatura ambientală devine perfectă. Apa e rece și pădurea ține umbră, așa că acolo poți merge măcar pentru o oră, să te refaci după arșița zilei.
Temperaturile au trecut, la orele amiezii de 31 de grade celsius în inima orașului, iar joi a fost cea mai lungă zi din an și, poate, și cea mai călduroasă din luna iunie. Așa că, o plimbare pe Jieț poate fi alegerea perfectă.

Diana Mitrache