În Jieț, pe malul apei, pe drumul ce leagă traseul turistic de la fosta mină Petrila, spre Transalpina, există un sat autentic momârlănesc, cu case, o biserică, locuințe vechi și spații comerciale. Totul a fost creat de la zero, în ideea în care nimeni nu trebuie să uite de unde am plecat și cine ne sunt strămoșii.
Colibele momârlănești ale crescătorilor de oi și vaci, ce poartă în Valea Jiului numele de momârlani, au fost aduse în mijlocul comunității. La Petrila, pe Jieț, în satul cu același nume, a fost redat comunității, dar și turiștilor, satul momârlanilor, cu stână, casă de dormit, loc de păstorit și biserică. Iar acum a fost inaugurat și a putut fi vizitat pentru prima dată.


Și toți au fost întâmpinați cu pâine și sare. „Înainte de a fi mina, pe aceste meleaguri au fost momârlanii. Ei sunt cei care s-au ocupat de păstorit și au trăit din alte resurse decât cărbunele. Și ei meritau să aibă un edificiu care să transpună în timp cum au trăit ei. Inițial, noi am vrut să aducem construcții vechi, să le reconstruim aici, dar finanțatorul nostru nu a permis asta și a trebuit să facem construcții noi. Și atunci am scanat stâne, colibe, case de locuit din toată Valea Jiului și le-am reconstruit de la zero aici”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.


Aici poate fi văzută și simțită pe viu viața momârlanilor, la munte, la stână, ori după momentul coborârii oilor de la munte, în colibele în care localnicii au donat obiecte autentice vechi din propriile lor gospodării. „Dacă vrem să avem viitor, trebuie să nu ne uităm trecutul. Eu sunt chiar mândru și emoționat de acest demers. Îmi aduc aminte când domnul primar a venit cu ideea și am găsit finanțarea, pentru că este un obiectiv al comunității și comunitatea însemnați dumneavoastră. Aș vrea să aud că ați organizat aici nunți, ori alte evenimente locale, pentru că este un loc în care toată lumea ar trebui să vină cu drag, pentru că este un obiectiv unic”, a spus Sorin Maxim, director ADR Vest, finanțatorul proiectului.


„Astăzi la Petrila este sărbătoare de două ori. Îi sărbătorim pe cei acre poartă numele Mihail ori Gavril și vreau să le spun și eu La mulți ani! Dar și pentru că de azi, pe harta turistică apare un alt domeniu destinat turismului, pe lângă fosta mină Petrila”, a precizat și Costel Avram, administrator public al județului Hunedoara.
Oricine poate vizita acest sat și poate cumpăra chiar suveniruri, ori produse tradiționale de aici, manufacturi și produse alimentare făcute de localnici.
Turiștii pot intra în Petrila, pot vizita Exploatarea Culturală Petrila, aflată pe locul fostei mine, ajung aici, în acest complex muzeal, unde vor putea să vadă cum trăiau momârlanii, dar și să mănânce tradițional, ca momârlanii. Iar de aici, următoarea oprire, după peisajul dintre munți, pot ajunge pe Transalpina.

Diana Mitrache