Într-o noapte, de la sfârsitul lunii decembrie, plutonierul major Petre Pavel, împreunã cu colegii sãi de la Garda de interventie Lupeni, a fost solicitat sã intervinã pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casã din Uricani.
Desi s-au deplasat în doar câteva minute, pânã la locul în care se desfãsura incendiul, pompierii au gãsit o ardere generalizatã la aproape întreaga casã. Eforturile echipajului de stingere au fost rãsplãtite, însã, de faptul cã proprietarul casei, un bãtrânel de 65 de ani a supravietuit incendiului. Pentru Petre Pavel interventia de stingere a incendiului nu a fost una obisnuitã. Bãtrânul, rãmas fãrã un acoperis deasupra capului, este vecinul mamei sale, iar în acea noapte pompierul a decis cã nu poate rãmâne nepãsãtor la suferinta aproapelui sãu.
„Din pãcate, vecinul a rãmas pe drumuri. A stat la noi, în casa pãrinteascã, o perioadã. Apoi i-am adus o baracã în care sã poatã locui. Dar nu poti trãi într-o baracã de 2/3. E suflet de om. M-am decis sã caut ajutoare, sã-i construiesc o cãsutã. A lui. Sã poatã sã-si trãiascã linistit bãtrânetea”, a explicat Petre Pavel.Din momentul în care i-a încoltit în minte ideea pompierul nu a mai avut liniste pânã nu s-a apucat de lucru. A curãtat locul devastat de incendiu a cumpãrat parte din materialele de constructie, sustinut si din donatii ale reprezentantilor unui composesorat si a consiliului local din Uricani, si deja a turnat fundatia. Inspectorul sef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean spune cã exemplul lui Petre Pavel este unul demn de urmat, compasiunea si grija pentru semeni fiind calitãti definitorii pentru majoritatea celor care se luptã cu flãcãrile sau salveazã, în fiecare zi, oameni. Colegii lui Petre sunt decisi sã dea si ei o mânã de ajutor dar si sã sustinã financiar efortul pompierului, în vârstã de 30 de ani.