Un nou vestigiu a fost descoperit la Sarmizegetusa Regia. Astfel, în perioada 24 iulie – 22 august s-a derulat o primă etapă a campaniei arheologice la Sarmizegetusa Regia, unde cercetările au vizat partea centrală a așezării (terasele a IX-a și a X-a din cuprinsul sanctuarului).
Săpătura de pe terasa a IX-a a avut drept obiectiv principal identificarea și documentarea unui segment nou al zidului de susținere a terasei, reper constructiv major care oferă numeroase detalii cu privire la evoluția terasei și a edificiilor ridicate în diferite faze aici – se arată într-un raport al DGAMPT.
Pe terasa a X-a a fost amplasată o suprafață în extremitatea sudică, zonă mai puțin cunoscută din punct de vedere arheologic. Această parte a terasei a fost afectată atât de intervențiile multiple din anul 1980, cât și de lucrări din anii ’90. Chiar și în asemenea condiții, cercețarea acțuală a avut rezultate importante, fiind descoperite, între altele, o parte dintre fundațiile unei construcții antice cu dimensiuni impozante. Și aici au fost aflate numeroase artefacte (fragmente ceramice, piese din bronz, plumb și fier, recipiente din sticlă, piese de mozaic, fragmente de piese arhitecturale cu rol decorativ).
În luna septembrie, investigațiile au fost extinse pe terasa a X-a pentru a obține informații despre consțrucția amintită; totodată, a fost finalizată cercetarea în suprafață de pe terasa a IX-a.
Colectivul de cercetare, sub conducerea căruia se desfășoară cercetările arheologice, este compus din reprezentanți ai Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva și Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara. Cercetările arheologice sunt finanțate de Consiliul Județean Hunedoara și Ministerul Culturii.
Monika BACIU